24 Noiembrie 2024, 23:00
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) organizează, în zilele de 2 și 3 octombrie, două evenimente culturale de excepție. Este vorba despre Sesiunea Internaţională „Pontica” 2014, sub genericul „135 de ani de muzeografie dobrogeană”, și expoziţia temporară „Pe urmele Gânditorului. Amprente ale civilizaţiei Hamangia”.
La ampla manifestare ştiinţifică „Pontica” 2014 vor participa peste 100 de arheologi şi istorici din România, Republica Moldova, Marea Britanie, Franţa, Polonia, Bulgaria şi Germania. Deschiderea oficială a lucrărilor va avea loc pe 2 octombrie, de la ora 11.00, în Aula „Adrian Rădulescu” a MINAC.