Manifestări culturale de Ziua Limbii Italiene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Manifestări culturale de Ziua Limbii Italiene

Cultură 18 Octombrie 2011 / 00:00 645 accesări

Ziua Limbii Italiene va fi sărbătorită, la Constanţa, printr-o serie de manifestări culturale. Startul activităţilor se va da mâine, de la ora 10.00, în aula 130 din Campusul 1 al Universităţii „Ovidius”. Programul include o proiecţie de imagini cu titlul „Proza ştiinţifică italiană. Galileo Galilei şi naşterea unei noi ştiinţe fizice”, o conferinţă susţinută de dr. Sergio Bolletti Censi, pe tema perspectivelor colaborării dintre România şi Italia, proiecţia filmului „Galileo” de Liliana Cavani (1968) şi premierea studenţilor câştigători ai concursului „Messaggio aperto”.

Programul manifestărilor culturale dedicate Zilei Limbii Italiene continuă, la Muzeul de Artă, de la ora 17.00. În acest spaţiu consacrat artelor va fi organizată o serată lirică italiană, care va cuprinde arii de operă interpretate de soprana Laura Eftimie şi baritonul Marius Eftimie, acompaniaţi la pian de Silvia Ţigmeanu. Seara va continua cu lecturi din opera lui Italo Calvino, „Le cosmicomiche”, în interpretarea prof. Antonio Balistreri.

Evenimentul este organizat de Lectoratul de italiană de la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Ovidius”, în colaborare cu Centrul Cultural Judeţean „Teodor T. Burada”.

Taguri articol


12