Uniunea Democrată Turcă din România organizează astăzi, de la ora 17.00, la Terasa Colonadelor, o serie de manifestări culturale dedicate Zilei Minorităţilor Naţionale, instituită ca zi de sărbătoare pe 18 decembrie. În cadrul manifestărilor culturale va fi lansată cartea „Literatura turcă de la începuturi până la Al Doilea Război Mondial”, semnată de prof. Emin Emel, autoare a numeroase volume de poezie şi de cursuri practice de limba turcă. Volumul va fi prezentat de prozatorul şi publicistul Ovidiu Dunăreanu. În programul evenimentului este inclus şi vernisajul expoziţiei tinerei artiste plastice Celine Ali, elevă la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”, câştigătoare a numeroase concursuri internaţionale.
CÂNTECE VECHI TURCEŞTI Programul cultural se va încheia cu un spectacol susţinut de solişti şi formaţii artistice aparţinând comunităţilor etnice din Dobrogea, printre care şi corul Mehtap al UDTR, care va interpreta cântece vechi turceşti. La eveniment sunt aşteptaţi să participe preşedintele UDTR, Osman Fedbi, secretarul general Ervin Ibraim, inspectorul din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, prof. Vildan Bormambet, şeful Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, subprefectul Iucsel Selamet, lideri ai comunităţilor etnice, precum şi consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Ali Bozcalişkan.
Ziua Minorităţilor Naţionale se sărbătoreşte în România în fiecare an, la 18 decembrie, din 1998 încoace. La această dată, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase, ca document internaţional care oferă o garanţie a drepturilor minorităţilor.