Manifestări dedicate veteranilor de război

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Manifestări dedicate veteranilor de război

Justiție 29 Aprilie 2010 / 00:00 748 accesări

În 1902, regele Carol I a instituit titlul de veteran de război prin Decret Regal, iar Guvernul României, în 10 octombrie 2007, a decis ca, în fiecare an, la 29 aprilie, să se sărbătorească „Ziua Veteranilor de Război“. Cu acest prilej, administraţia publică locală din comuna Cumpăna, în parteneriat cu Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor“ Constanţa, Asociaţia de Dezvoltare Comunitară Cumpăna, Grupul Şcolar şi Grădiniţa „Sfânta Maria“ Cumpăna, îşi cinstesc veteranii de război, prin organizarea unor manifestări omagiale. Evenimentul va avea loc astăzi şi va cuprinde momente artistice dedicate veteranilor de război de către copii. „Ne vom bucura de prezenţa în comuna Cumpăna a preşedintelui Uniunii Veteranilor de Război - Filiala Constanţa, general de aviaţie Gheorghe Constantin. Fiecare dintre noi avem o consideraţie şi un respect cu totul deosebit faţă de eroii căzuţi la datorie pe câmpul de onoare, iar pe eroii care încă mai sunt printre noi îi evocăm ori de câte ori avem prilejul“, a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.



12