Poetul naţional Mihai Eminescu de la a cărui naştere se sărbătoresc, mîine, 159 de ani, este aniversat la Constanţa printr-o serie de manifestări organizate de către instituţiile de cultură.
Seria manifestărilor aniversare este deschisă mîine, de la ora 10.00, la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman“, precum şi la statuia poetului, amplasată pe faleza Cazino.
Acţiunea de la Biblioteca Judeţeană, „Eminescu şi noi, astăzi“, desfăşurată sub egida „Clubului Artelor“, coordonat de Eleonora Ioil, cu participarea copiilor de la grădiniţele nr. 11 şi 40 din Constanţa şi elevilor Şcolii cu clasele I-VIII din Poarta Albă, reprezintă un îndemn, pentru fiecare dintre noi, de a-l reciti pe „Luceafărul poeziei româneşti“. Tot de la ora 10.00, Asociaţia cultural-ştiinţifică „Nelinişti metafizice“ organizează, la statuia „poetului nepereche“, de pe faleza de la Cazino, un moment omagial cu recital de poezie, muzică şi depuneri de coroane.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Constanţa, în parteneriat cu Liceul „Ovidius“, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ şi Şcoala nr. 23 „Constantin Brîncoveanu“ organizează „Eminesciana“- recital de poezie care reflectă multietnicitatea Dobrogei de Sud şi un spectacol omagial „Trecut-au anii“. Manifestările vor debuta mîine, de la ora 11.00, la Galeriile „Amfora“. La eveniment vor lua parte liceeni de la „Ovidius“, coordonaţi de profesorii Rodica Crăciun, Mihaela Vintilă şi Paula Paliuc, alături de elevii Şcolii nr. 23 „Constantin Brîncoveanu“, sub îndrumarea profesorilor Liliana Enache şi învăţătoarei Maria Bălăceanu. De la ora 12.00 este programat vernisajul expoziţiei de artă plastică a elevilor Şcolii Populare de Arte şi Meserii, coordonaţi de artistul plastic Gabriela Gheorghe. La ora 13.00, la Cabinetul pentru promovarea valorilor culturale al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu“ se va desfăşura un spectacol susţinut de elevii instituţiei de învăţămînt, îndrumaţi de profesorii Nicoleta Ivanov, Bianca Ibadula, Monica Negricea, Monica Popa şi Ilie Victor.
Membrii filialei Dobrogea a USR, la Techirghiol
Cercul Militar Constanţa îi invită pe iubitorii de literatură, mîine, de la ora 17.00, la întîlnirea de lucru a cenaclului literar „Mihail Sadoveanu“. La manifestare vor fi prezenţi, după cum a precizat şeful Cercului Militar, Aurel Lăzăroiu, „voievodul“ poeziei româneşti, Domnia Sa, Mihai Eminescu, col. (r.) Alexandru Birou, cu ale sale „Fabule cu duh creştin“, dar şi „Dulcea Isabella“, plăsmuire a scriitorului Dominic Diamant. În cadrul întîlnirii cu poezia vor recita Aurel Lăzăroiu, Aspasia Podaru şi Costache Tudor. Partea muzicală va fi asigurată de către grupul de copii „Mandolinata“, condus de profesorul Ilie Belcin.
Mihai Eminescu este omagiat şi la Techirghiol, în cadrul unei manifestări, cu participarea Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România (USR). Evenimentul coordonat de omul de cultură Constanţa Vlăgea va avea loc la Casa de Cultură „Constantin Tănase“, mîine, de la ora 18.00. Preşedintele Filialei Dobrogea a USR, prozatorul şi publicistul Ovidiu Dunăreanu, le va vorbi elevilor de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă“ despre Eminescu la Constanţa, iar poeţii Sorin Roşca şi Dan Ioan Nistor vor prezenta poeme dedicate ilustrului poet. Totodată, în cadrul evenimentului va avea loc şi lansarea romanului lui Ioan Roman „O nevastă pentru tata“, volum apărut la Editura „Ex Ponto“. Membrii clubului Casei de Cultură Techirghiol alcătuit din elevi şi studenţi şi corul Clasei de canto, coordonat de profesorul Rădulescu, vor susţine un spectacol artistic. Evenimente dedicate naşterii marelui poet, Mihai Eminescu, vor avea şi la Medgidia, la Casa de Cultură IN Roman, unde va avea loc spectacolul „Dor de Eminescu”, în cadrul căruia elevii şcolilor din Medgidia şi soliştii Casei de Cultură IN Roman vor susţine momente artistice. Copiii vor cînta, vor dansa şi vor recita cunoscute poezii eminesciene. De asemenea, în holul Bibliotecii IN Roman se va deschide o expoziţie de carte, care va cuprinde volume semnate de Luceafărul poeziei româneşti.