Manifestări pentru toate... vârstele, sub semnul literaturii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Filiala Dobrogea a USR

Manifestări pentru toate... vârstele, sub semnul literaturii

Cultură 07 Februarie 2012 / 00:00 424 accesări

Calendarul manifestărilor culturale organizate de Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România (USR) este generos, anul acesta. Activităţile noului an au debutat chiar de Ziua Culturii Naţionale, cu o expoziţie de carte, „Dor de Eminescu”, ce a fost deschisă în holul Bibliotecii Universitare.

CONCURSURI PENTRU TINERI Filiala dobrogeană a USR îşi îndreaptă atenţia şi spre tinerii iubitori de literatură, adresându-le atât îndemnul de a citi, cât şi de a deveni ei înşişi scriitori. În acest sens este lansat, în perioada 5-15 februarie, concursul de poezie şi eseuri pentru elevi şi studenţi „Cătălin Băjenaru”.

ANIVERSĂRI La filiala dobrogeană a USR, anul cultural 2012 a început sub semnul lui Eminescu (162 de ani de la naştere), dar şi al aniversărilor... contemporane, scriitoarea Sanda Ghinea sărbătorindu-şi cei 80 de ani chiar de ziua poetului naţional. Celebrările vor continua în luna aprilie. „În perioada 10-15 aprilie, va avea loc sărbătorirea unor colegi din filială la aniversarea unor venerabile vârste: Tudor Cicu - 60, Octavian Georgescu - 75, Elvira Iliescu - 75, Liviu Lungu - 50, Constantin Miu - 55, Doru Ioan Nistor - 70, Constantin Novac - 75, Veronica Stănei Macoveanu - 65, Florin Şlapac - 60, Olimpiu Vladimirov - 70”, a spus preşedintele Filialei Dobrogea a USR, Cristina Tamaş.

PREMIILE FILIALEI USR, ÎN MAI Un eveniment extrem de important de pe agenda culturală a Filialei Dobrogea a USR îl reprezintă acordarea, pe 20 mai, a Premiilor literare pe anul 2011, manifestare care va fi inclusă în programul festivităţilor dedicate „Zilei Constanţei”. Astfel, cei mai... inspiraţi poeţi, prozatori, eseişti, critici literari şi traducători, dar şi tineri debutanţi vor fi premiaţi în Aula Magna a Universităţii „Ovidius” Constanţa.

LANSĂRI DE CARTE, LECTURI PUBLICE ŞI EXPOZIŢII Tot cu acest prilej, de praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, va fi vernisată şi o expoziţie deosebită, semnată de cunoscutul caricaturist constănţean Leonte Năstase, „Scriitori ai mării, scriitori despre mare”, în care fiecare creator îşi va regăsi portretul-şarjă. În calendarul manifestărilor mai sunt incluse lansări de carte, lecturi publice pe litoral şi întâlniri cu cititorii, simpozioane şi mese rotunde.

Taguri articol


12