Manifestările de Ziua Constanței și 1 Iunie, pe drumul cel bun

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
A doua consultare, cu noroc!

Manifestările de Ziua Constanței și 1 Iunie, pe drumul cel bun

Administrație 26 Februarie 2016 / 19:07 699 accesări

După consultarea eșuată de săptămâna trecută dintre municipalitate și societatea civilă, pe tema organizării manifestărilor de Ziua Constanței (21 mai) și de Ziua Copilului (1 iunie), Primăria a mai organizat o dezbatere pentru a vedea cum își doresc locuitorii să petreacă cele două sărbători. De această dată, întâlnirea s-a apropiat de adevăratul scop, acela de a găsi idei originale pentru evenimentele respective. Reprezentanții Primăriei au fost mult mai deschiși la ideile venite din partea cetățenilor. Nici participanții nu au fost nepregătiți. Printre cei care au luat cuvântul în cadrul dezbaterii s-au numărat mai mulți reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale care s-au arătat dispuși să se implice în organizarea manifestărilor.

CONCURSURI ȘI ATELIERE TEMATICE Nici ideile creative nu lipsit. De exemplu, un constănțean a propus, în completarea paradei de costume din secolul al XIX-lea, avută în vedere de municipalitate pentru Ziua Constanței, și o prezentare de costume populare din vremurile respective. Aceeași persoană a recomandat, pentru Ziua Copilului, organizarea unor consursuri de navomodelism, de înălțat zmeie și de ciclism în familie. Pe lângă competiții, de Ziua Copilului s-a propus și organizarea de ateliere tematice. Mai mulți constănțeni au spus că un mic curs de mânuit păpuși i-ar bucura enorm pe copii, iar părinții ar avea de învățat despre îngrijirea și educarea copilului, în cadrul unui workshop susținut de specialiști în pedagogie și psihologie. Spre deosebire de ultima consultare, la această întâlnire, cei de la Primărie au consemnat ideile cetățenilor și nu le-au tăiat elanul participanților cu replica: „Faceți un proiect și veniți cu el la sediul Direcției de Relații Internaționale și Organizare Evenimente”. Dacă propunerile s-ar concretiza, am putea spera la o bună organizare a manifestărilor de Ziua Constanței și Ziua Copilului.

Citește și:

Consultare eșuată pentru organizarea Zilei Constanței



12