O manifestaţie a opoziţiei a fost dispersată, duminică seara, la Moscova, de un important dispozitiv al trupelor de poliţie, care au arestat în forţă aproximativ 30 de persoane, între care principalii organizatori. Manifestanţii, aproximativ 50, potrivit unei jurnaliste AFP aflată la faţa locului, abia au avut timp să se adune, cu scopul de a denunţa politica autorităţilor ruse şi pe cea a Primăriei din Moscova. La locul manifestaţiei au fost trimise aproximativ 15 maşini cu câteva sute de agenţi OMON (forţe antirevoltă), susţinuţi de forţe din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi aproximativ zece camioane militare, parcate pe o stradă adiacentă. Manifestaţia, prevăzută în faţa Primăriei Moscova, pe strada Tverskaia, una dintre principalele artere ale oraşului, care duce la Kremlin, nu a obţinut autorizaţie, o situaţie frecventă. Jurnalista AFP a asistat la aproximativ 15 arestări. Porivit postului de radio Ecoul Moscovei, în total au fost arestate 30 de persoane. Unul dintre organizatori, liderul Frontului de Stânga, Serghei Udalţov, a fost arestat imediat ce a sosit, potrivit agenţiilor ruse, dar şi Konstantin Kosiaghin, reprezentantul mişcării Strategia 31, care militează pentru respectarea articolului 31 al Constituţiei ruse, privind libertatea de a manifesta. În timpul acţiunii, care a durat aproximativ 20 de minute, unii tineri au aruncat cu fumigene, strigând “Rusia fără Putin!”. Un bărbat cu barbă, care purta o tichie cu clopoţei, de bufon şi care a început să cânte şi să danseze, exprimându-şi “ura faţă de această putere insolentă”, a fost de asemenea arestat fără menajamente şi condus către o maşină de poliţie.
Aproximativ 50 de persoane au manifestat duminică şi la Sankt-Petersburg, potrivit Interfax. În ultimii ani, manifestaţiile opoziţiei ruse sunt dispersate în mod frecvent de către poliţie. Ca o ironie, preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat că “Rusia este cu adevărat o democraţie”, în cadrul unui forum internaţional, la Iaroslavl, la nord-est de Moscova, de unde posturile de televiziune au difuzat imagini, duminică seara.