Peste 1.000 de persoane au manifestat, ieri, la Chişinău, cerându-i liderului Partidului Democrat (PD), Marian Lupu, să renunţe la negocierile cu Partidul Comuniştilor şi să formeze o alianţă de guvernare cu Partidul Liberal Democrat (PLDM) şi Partidul Liberal (PL). Mitingul a fost organizat de membrii grupului de iniţiativă Pro Europa, iar participanţii i-au cerut lui Marian Lupu să accepte un compromis rezonabil propus de PLDM şi PL atât în ceea ce priveşte împărţirea funcţiilor într-o viitoare alianţă de guvernare, cât şi în privinţa stabilirii principiilor şi valorilor viitoarei alianţe. Mai mulţi ziarişti, analişti politici şi oameni de cultură au cerut PD să declare ferm că nu va încheia o alianţă cu Partidul Comuniştilor şi că se va orienta către o coaliţie de guvernare democratică. O manifestaţie similară a avut loc şi duminica trecută, când sute de persoane s-au adunat în centrul capitalei, cerându-i liderului PD să ia o decizie privind formarea unei alianţe şi să întrerupă negocierile cu Partidul Comuniştilor.
Forumul civic Pro Europa este format din mai multe organizaţii neguvernamentale şi are ca scop susţinerea formării unei noi Alianţe pentru Integrare Europeană. Mitingul reprezintă o formă de presiune asupra deputaţilor, ceea ce reprezintă o acţiune neconstituţională. Şi preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a criticat protestul, afirmând că acesta este o modalitate necivilizată de a-i influenţa pe politicieni.
În urma alegerilor legislative din 28 noiembrie, PCRM a obţinut 42 de mandate parlamentare, urmat de PLDM, cu 32 de mandate, PD, cu 15 mandate şi PL, cu 12 mandate. Partidul Democrat, condus de fostul membru PCRM Marian Lupu, a început negocieri atât cu PCRM, cât şi cu PLDM şi PL, în vederea formării unei alianţe de guvernare.