Manifestaţie la Moscova, împotriva primarului şi a regimului Putin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Manifestaţie la Moscova, împotriva primarului şi a regimului Putin

Externe 27 Septembrie 2010 / 00:00 502 accesări

Câteva sute de persoane au denunţat sâmbătă, la Moscova, regimul condus de premierul Vladimir Putin şi au cerut revenirea la sistemul de alegere directă a conducerilor regionale, în timp ce în Rusia circulă insistent zvonuri privind demiterea primarului Moscovei, Iuri Lujkov. În mod neobişnuit, manifestaţia convocată de opoziţia liberală în Piaţa Bolotnaia, în apropiere de Kremlin, a fost aprobată de autorităţi, care, în general, dispersează demonstraţiile de acest tip. Pe pancartele protestatarilor scria ”Pentru alegerea liberă a noului primar!”, ”Nu cenzurii!”, ”Judecătorii, procurorii şi poliţiştii corupţi, pe banca acuzării!”. ”Lujkov trebuia demis de multă vreme, ca şi două treimi dintre guvernatorii care fură. Dar nu trebuie înlocuit un hoţ cu altul; avem nevoie de un mecanism de control asupra puterii”, a declarat Vladimir Rîjkov, fost deputat independent.

Alegerea guvernatorilor prin vot direct a fost eliminată de Vladimir Putin în 2004, după criza ostaticilor de la Beslan, motivul invocat la nivel oficial fiind îmbunătăţirea administrării ţării şi a luptei împotriva terorismului. Iuri Lujkov, primar al Moscovei din 1992, este ultima dintre personalităţile aflate la conducerea unei unităţi administrative din Federaţia Rusă, după ce Kremlinul a eliminat, în ultimele luni, toţi guvernatorii influenţi din mai multe regiuni strategice. Organizatorii marşului au profitat de ocazie pentru a critica regimul de la Moscova. ”Au înăbuşit presa independentă, nu mai există decât un singur punct de vedere şi îl vedem pe Putin la televizor mai mult decât pe Leonid Brejnev, când era lider al URSS”, a declarat Vladimir Milov, opozant liberal şi fost ministru-adjunct al Energiei. ”Parlamentul este supus, iar corupţia s-a multiplicat de zece ori sub regimul lui Putin”, a adăugat el. ”Se spune că Lujkov va fi demis din funcţie luni (astăzi, n.red.). Va veni o altă bandă care să fure la Moscova”, a apreciat Milov.

Taguri articol


12