Manifestaţii împotriva politicii economice promovate de Barack Obama

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Manifestaţii împotriva politicii economice promovate de Barack Obama

Externe 17 Aprilie 2009 / 00:00 393 accesări

Criticii politicii fiscale şi de relansare a lui Barack Obama au protestat miercuri, în SUA, simulînd evenimentele produse la Boston Tea Party din 1773, cînd coloniştii americani, nemulţumiţi de impozitele impuse de Imperiul Britanic, au aruncat lăzi cu ceai în mare. La Washington, aproape 1.000 de persoane, potrivit organizatorilor, au protestat în faţa Casei Albe împotriva politicii economice a preşedintelui american, amintind de atacarea unei nave care transporta ceai la Boston, în 1773. În cursul acestui atac, încărcătura a fost aruncată în port, în semn de protest faţă de taxele impuse de Imperiul Britanic, un episod de referinţă în procesul de obţinere a independenţei americane. Cîntînd imnul naţional, cîntece patriotice sau spunînd rugăciuni şi avînd pliculeţe de ceai în mînă, manifestanţii au fluturat pancarte pe care scria: ”Obama şi banda sa de hoţi: iată activele toxice ale Americii”, ”Impozitele înseamnă piraterie” sau ”Pentru prima dată în viaţă îmi este teamă de guvernul meu”.

Mai multe Tea Party-uri au fost organizate în ţară, în 15 aprilie, data-limită pentru predarea declaraţiei de impozit în SUA. La New York, pe Staten Island, 100 de persoane au protestat faţă de impozite, în timp ce la Boston s-au strîns cîteva zeci de manifestanţi. Diverse acţiuni au avut loc şi în California, în special în portul Santa Monica. Organizatorii au sugerat ca pliculeţe de ceai să fie aruncate simbolic. La Washington, în piaţa Lafayette, care se află în faţa Casei Albe, autorităţile au interzis ca manifestanţii să lase pliculeţe de ceai. De altfel, poliţia a intervenit repede, determinîndu-i pe protestatari să se mute, atunci cînd o sticlă cu ceai a fost aruncată peste gard în curtea Casei Albe, a precizat Schlosser, purtător de cuvînt al Poliţiei Parcurilor, precizînd că nimeni nu a fost arestat. Andrew Lager, preşedintele mişcării conservatoare Institute of Freedom, unul dintre organizatorii protestelor, a îndemnat mulţimea să trimită e-mailuri la Casa Albă Trezorerie, Fisc şi Congres, în semn de protest.

Barack Obama şi-a apărat, miercuri, politica economică, recunoscînd în cursul unei reuniuni cu muncitorii, la Casa Albă, că ”data de 15 aprilie nu este preferata nimănui”. El a subliniat, însă, că ”admnistraţia a luat măsuri ample pentru a acorda deduceri de impozite pentru americanii care au nevoie”. Democraţii consideră aceste manifestaţii drept evenimente populare false, organizate de republicani. Însă, Dick Armey, preşedintele grupului conservator Freedom Works, consideră că ”aceste manifestaţii par un avertisment, în condiţiile în care contribuabilii se apără singuri împotriva cheltuielilor necontrolate ale Guvernului”.

”Locuitorii din Texas s-au săturat de politicile fiscale stabilite la nivel federal şi ar putea decide că doresc să se desprindă de SUA”, avertizează guvernatorul statului, Rick Perry. În opinia sa, administraţia federală pare să se fi îndepărtat de idealurile fondatorilor SUA, impunîndu-le americanilor cheltuieli şi impozite excesive. Perry susţine că el nu doreşte secesiunea şi nu o promovează, subliniind însă că această dorinţă există la mulţi texani. ”Războiul Civil a rezolvat clar problema dacă un stat, chiar şi Texasul, se poate desprinde”, explică Jim Riddlesperger, profesor de Ştiinţe Politice la Universitatea Creştină din Texas. Riddlesperger este de părere că guvernatorul urmăreşte scopuri electorale. ”Guvernatorul Perry este nemulţumit de impozite, iar asta e de înţeles. Însă, Kay Bailey Hutchison probabil va candida împotriva sa şi doreşte să arate că ea este parte a marii administraţii de la Washington şi că el nu este”, explică Riddlesperger.

Taguri articol


12