Circa 20 de manifestaţii au avut loc, sîmbătă, în mai multe oraşe din Franţa, pentru retragerea trupelor franceze din Afganistan, cu o zi înainte de Ziua Internaţională a Păcii şi cu două zile înainte de un vot al Parlamentului pe această temă. Organizate la apelul coaliţiei ”NATO-Afganistan: nici război, nici alianţă militară, pace libertate, democraţie”, manifestaţiile au reunit circa 50 de asociaţii pacifiste, sindicate şi partide politice. Pentru organizatori, ”politica desfăşurată de Nicolas Sarkozy în Afganistan este indiciul unei alinieri inacceptabile la politica SUA. Franţa nu trebuie să susţină viziunea maniheistă a «războiului civilizaţiilor» care domină NATO”. La Paris, circa 3.000 de persoane potrivit organizatorilor şi 2.000 potrivit poliţiei au defilat din Piaţa Republicii în Piaţa Clichy. În Marsilia au defilat 500-600 de persoane, potrivit poliţiei, la Lyon circa 80 de manifestanţi, iar la Caen circa 100. Alte manifestaţii au avut loc la Strasbourg (circa 50 de persoane), la Mulhouse (circa 30) şi la Angers (circa 100 de participanţi). Parlamentul urmează să voteze, astăzi, menţinerea forţelor armate franceze în Afganistan, la o lună de la ambuscada în care au murit zece militari francezi, iar alţi 21 au fost răniţi.
Şi în Germania, peste 5.000 de persoane au manifestat sîmbătă, la Berlin şi Stuttgart, împotriva unei prelungiri a mandatului armatei germane în Afganistan, potrivit cifrelor comunicate de instituţiile de poliţie din cele două oraşe. Aceste manifestaţii, organizate la apelul a circa 250 de organizaţii pacifiste şi sindicale, s-au desfăşurat sub sloganul „Oferiţi o şansă păcii - Trupele afară din Afganistan”. Cel puţin 3.300 de persoane au participat la demonstraţii la Berlin şi 2.000 la Stuttgart, potrivit poliţiei, în timp ce organizatorii menţionau un total de 7.000 de manifestanţi. Germania, care are circa 3.500 de militari desfăşuraţi în Afganistan în cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) a NATO, a decis să îşi suplimenteze contingentul pînă la 4.500 de persoane, începînd din această toamnă. Această măsură trebuie însă adoptată de Bundestag (Camera Inferioară a Parlamentului), la 7 octombrie. Militarii germani sînt staţionaţi la Kabul şi în nordul ţării, cunoscut ca fiind mult mai liniştit. Ei constituie însă, în mod periodic, ţinta atacurilor, iar implicarea militară a Germaniei în Afganistan este din ce în ce mai contestată de populaţie.