SUSŢINERE MAJORĂ Mii de români au semnat deja pentru candidatura lui Mircea Diaconu, un actor rătăcit în apele politicii româneşti, ca independent la alegerile europarlamentare. El a fost impresionat: „Dacă nu reuşesc, mă duc acasă să-mi tund trandafirii. Sunt ca într-un film american: un om singur care se luptă cu un sistem uriaş, puternic, nemilos, cinic şi nedrept”. Sunt voci pro şi contra candidaturii lui, însă semnalul pe care îl dau românii este şi mai important. Probabil că susţinerea masivă de care se bucură celebrul actor l-a bulversat pe şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, care a uitat că rolul lui este doar de a verifica declaraţiile de avere ale politicienilor. E drept că instituţia aceasta şi-a creat, de-a lungul ultimilor ani, imaginea unui instrument folosit pentru a scoate “din joc” anumiţi politicieni. Ultimul cu care s-a duelat domnu’ Georgescu este actorul Diaconu. ANI a câştigat pe la Înalta Curte, însă, deşi există o hotărâre pe care o tot flutură Georgescu prin faţa noastră, procesele nu s-au terminat. Ne este imposibil să credem că Mircea Diaconu nu înţelege în ce s-a băgat şi că nu este pregătit de orice, în cazul în care BEC va decide să-i respingă candidatura.
MANIPULAREA ANI Ce este mai grav este faptul că asistăm la cea mai mare încercare de manipulare din partea ANI. Această instituţie scoate ce pasaje îi convine din lege ca să-şi susţină punctele de vedere. De exemplu, într-un comunicat trimis agenţiei Agerpres, Georgescu, sau vreun subaltern care a primit ordine directe şi precise, ne bagă sub nas pasaje din Legea nr. 176/2010: “Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului [...] persoana eliberată sau destituită din funcţie [...] sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică [...], pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului”. Dar la articolul 25 alin. 2, legea spune aşa: „Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului“. QED.
COMPETENŢE… NELIMITATE? De parcă asta nu ar fi fost suficient, domnu’ de la ANI îi avertizează pe susţinători că “încercarea de a strânge semnături pentru candidatura lui Mircea Diaconu nesocoteşte o decizie a instanţei supreme şi reprezintă o încălcare a legii”. Staţi puţin, domnu’ G. Adicătelea, o decizie care se referă la incompatibilitatea lui Diaconu ne interzice nouă, românilor, să strângem semnături? Noi înţelegem că nu vreţi să îl vedeţi pe Diaconu în nicio funcţie publică până în 2015, dar vă depăşiţi atribuţiile!