Inspectoratul Teritorial în Construcţii Sud-Est a lansat o campanie de verificare a acoperişurilor imobilelor din Constanţa. Potrivit purtătorului de cuvînt al inspectoratului, Radu Damian, acţiunea vizează toate blocurile de locuinţe cu patru sau mai multe etaje, al căror acoperiş a fost modificat de locatari şi nu mai corespunde proiectului iniţial. „Inspectorii în construcţii vor verifica toate acoperişurile, parţiale sau integrale, inclusiv ale mansardelor realizate pe blocurile de locuit. Campania a fost iniţiată ca umare a fenomenelor atmosferice deosebite, cum ar fi tornadele sau vijeliile, care au smuls unele acoperişuri de pe blocuri şi, în cădere, au produs accidente grave. Astfel, ne interesează în primul rînd, verificarea calităţii execuţiei lucrărilor de modificare a formei acoperişurilor”, a declarat Damian. Acţiunea de control a fost demarată la începutul lunii august şi se va finaliza la jumătatea lunii septembrie. Obiectivele urmărite în principal de inspectorii în construcţii sînt calitatea şi conformitatea executării lucrării, în raport cu normele de rezistenţă şi stabilitate, dar şi legalitatea înfiinţării acestor acoperişuri. Damian a explicat că toate acoperişurile şi mansardele depistate ca fiind ilegale vor fi desfiinţate. Mai mult, dacă lucrările au fost executate fără autorizaţie de construcţie sau nu sînt în conformitate cu normele impuse prin lege, inspectorii vor aplica aplica amenzi cu valori cuprinse între 1.000 şi 100.000 lei. „Acest control cade în sarcina administraţiei locale pe raza cărora se găsesc blocuri care au fost mansardate. Inspectoratul a solicitat primăriilor respective efectuarea verificărilor de legalitate”, a mai spus Damian. Reprezentantul inspectoratului a precizat că, în prezent, se lucrează la inventarierea autorizaţiilor emise şi pe cît posibil identificarea blocurilor care fac obiectul controlului. „Pentru realizarea acestui control avem un program de monitorizare a teritoriului administrativ de la înălţime, aşa că niciun imobil nu va scăpa neverificat”, îi atenţionează oficialul Inspectoratului în Construcţii pe administratorii blocurilor.