În cursul zilei de ieri luptele grele s-au înregistrat în regiunea Lugansk, din estul Ucrainei, în ceea ce oficialii de la Kiev au anunțat drept asaltul final pentru recucerirea orașului Donețk. Aproape 3.500 de soldați ucraineni, care au fost blocați anterior în timpul unei ...
Rusia este pregătită să trimită un "convoi umanitar" în estul Ucrainei, afirmă preşedintele Vladimir Putin, denunţând "consecinţele catastrofale" ale operaţiunii militare ucrainene. În cursul unei conversaţii telefonice cu preşedinele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, Vladimir Putin a declarat că ...
Preşedintele cecen, Ramzan Kadîrov, le-a interzis lui Barark Obama, precum şi unor lideri europeni să intre pe teritoriul ţării sale, după ce UE a anunţat sâmbătă că a extins lista cu oficiali ruşi vizaţi de sancţiuni, pe care se află inclusiv Kadîrov, relatează agenţia Itar-Tass. ”Toată ...
Creştin-democratul luxemburghez Jean-Claude Juncker a fost ales, astăzi, preşedinte al Comisiei Europene de către Parlamentul European. Juncker, desemnat la 27 iunie de către 26 dintre cei 28 de şefi de stat şi de guvern din cadrul Uniunii Europene, el a obţinut 422 de voturi din totalul de 751. Jean-Claude ...
BULGARIA Furtună soldată cu victime O persoană a murit şi alte 40 au fost rănite, după ce o furtună cu ploaie, vânt puternic şi grindină a avut loc la Sofia. Echipele de intervenţie continuau ieri operaţiunile de curăţare a străzilor din Sofia, după furtuna puternică produsă în oraş marţi ...
UE a semnat, vineri, acorduri de asociere considerate istorice cu R. Moldova, Ucraina şi Georgia, trei foste republici sovietice care şi-au reafirmat voinţa de a rezista presiunilor exercitate de către Rusia pentru a se apropia de blocul european. Acordurile au fost semnate oficial, la Bruxelles, de cei 28 de ...
Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a dezvăluit, vineri, un plan de pace în 14 puncte, al cărui obiectiv este să pună capăt insurecţiei separatiste pro-ruse din estul ţării. Acest plan conţine, între altele, puncte referitoare la dezarmare, garantarea unui culoar pentru plecarea mercenarilor ruşi ...
Comisia Europeană (CE) a adoptat acordurile de parteneriat cu statele baltice, Letonia, Lituania şi Estonia, care stabilesc strategia pentru utilizarea optimă a fondurilor europene structurale şi a investiţiilor europene de care vor beneficia aceste ţări. Potrivit acordului, pentru Letonia, suma de 4,51 ...
Uniunea Europeană va avea consultări, în iulie, cu Moscova şi Kievul pe tema Acordului de asociere cu Ucraina, anunţă oficiali europeni. Discuţiile vor fi coordonate de comisarul UE pentru Comerţ, Karel de Gucht, prima reuniune fiind programată pe 15 iulie. Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, este ...
Germanul Martin Schulz a fost ales, ieri, preşedinte al grupului socialist din Parlamentul European (PE), un post pe care l-a ocupat şi în legislatura precedentă, înainte să devină preşedintele instituţiei. Schulz, singurul candidat la funcţie, a fost ales cu 162 din cele 170 de voturi exprimate. Candidat la ...
Stop gaze pentru Ucraina! - un şah-mat al Gazprom pe tabla securităţii energetice europene, care a pus gaz pe foc, ca să zicem aşa, în ţările din întreaga UE. În această lumină, întreaga securitate energetică a Europei apare doar ca o proiecţie firavă de viitor, în timp ce anunţul-mamut al ruşilor a ...
Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a sosit ieri în R. Moldova, pentru o vizită de două zile, în cadrul unui turneu care include şi Georgia, în contextul în care cele două ţări urmează să semneze, la 27 iunie, Acordul de Asociere cu UE. Preşedintele CE se va întâlni, la Chişinău, cu premierul Iurie ...
În timp ce Papa Francisc şi-a anulat, pentru a doua zi consecutiv, audienţele, pe fondul “unei minore probleme de sănătate”, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles a avut loc cea de-a zecea ediţie a reuniunii la nivel înalt a liderilor religioşi. Evenimentul reuneşte reprezentanţi ai ...
PATRU PENTRU UN MĂSLIN În Grădinile Vaticanului, un loc neutru şi deschis, în care toţi se pot regăsi, un summit neobişnuit a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Invitaţia Papei Francisc adresată liderilor politici din Orientul Mijlociu cu ocazia pelerinajului său la locurile sfinte s-a ...
LIPSĂ DE TRANSPARENŢĂ NOTORIE Nimic nu se potriveşte mai bine profilului de conspiraţie mondială decât celebra Conferinţă Bilderberg, care se desfăşoară anual. Conform tradiţiei, Grupul Bilderberg a păstrat în mare secret cele discutate de cei circa 180 de oameni din elita financiară, politică ...
KOSOVO Explozie mortală Cel puţin trei persoane au murit şi multe altele au fost rănite după o explozie care s-a produs, vineri, într-o centrală termică din apropiere de capitala kosovară, Priştina, au anunţat surse oficiale. Până în prezent, bilanţul este de trei morţi şi numeroşi răniţi, a ...