Sărbătoarea Crăciunului este perioada anului în care toată lumea dăruieşte şi primeşte cadouri. Cei 72 de copii de la Centrul de Plasament Antonio, din Constanţa, primesc în fiecare an, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, nenumărate cadouri din partea deputatului PSD de Constanţa Manuela Mitrea. În 2008, după ce a devenit parlamentar de Constanţa, ea a promis că va reveni în fiecare an să-i vadă pe copiii defavorizaţi. „Aveam îndoieli că voi mai reveni vreodată şi că voi putea fi totdeauna alături de ei, dar am reuşit să-mi ţin promisiunea. Sunt foarte mulţii copii în centru şi sunt foarte bine primiţi. Doamnele care se ocupă sunt dăruite muncii pentru că nu oricine poate să facă asta. Copiii sunt frumoşi şi curaţi pe interior şi este păcat să se piardă, acest fapt întâmplându-se dacă nu au pe cineva să-i îngrijească. Trebuie cu toţii să facem ceva pentru aceşti copii, şi nu mă refer strict la cadourile pe care, noi, cei care cu ajutorul lui Dumnezeu, putem să facem astfel de daruri. Trebuie lucrat pe legislaţie, pentru că sunt foarte mulţi oameni care îşi doresc să înfieze aceşti copii şi nu pot din cauza hăţişului legislativ. Dacă nu pot fi cu părinţii lor, haideţi să lăsăm alţi oameni de bună credinţă să-i crească, să-i îngrijească şi să le ofere un viitor”, a declarat deputatul PSD. Ea a fost prezentă şi la Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă Aluniş. Şi acolo a fost primită cu braţele deschise de copiii şi personalul din instituţie. Deputatul a povestit că Centrul Aluniş a devenit un centru de tranzit pentru că doar joi seară au ajuns trei copii din familii dezorganizate, iar săptămâna trecută, alţi cinci. „La Aluniş erau veniţi cinci fraţi care proveneau dintr-o singură familie. Am înţeles că mama lor era însărcinată şi mai avea un copil de 18 ani. Nişte copii frumoşi, drăguţi, de toate vârstele, dar ce facem cu ei? Părinţii nu vor să renunţe la ei, iar acei copii se pierd în neant”, a mai declarat revoltată Manuela Mitrea. Alături de ea a fost şi soţul său, senatorul PSD Miron Mitrea. „Nu i-am văzut de doi ani. Anul trecut nu am putut veni pentru că vremea a fost foarte urâtă. Mă simt foarte bine lângă ei. Sunt impresionat de ceea ce văd aici. Sunt copii care chiar fac şcoală, în ciuda faptului că stau într-un centru de plasament”, a declarat Mitrea, considerând că organizarea unei astfel de acţiuni e mai importantă decât cadourile în sine.