Manuela Mitrea, în mijlocul studenţilor de la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Manuela Mitrea, în mijlocul studenţilor de la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

Justiție 19 Noiembrie 2008 / 00:00 936 accesări

Candidatul PSD pentru un mandat de deputat în Colegiul 8, Manuela Mitrea, s-a aflat, ieri, printre studenţii Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, ocazie cu care a ţinut şi un seminar. Alături de studenţi au fost prezenţi şi rectorul universităţii, prof. univ. Corina Dumitrescu, precum şi alţi profesori. Manuela Mitrea nu se află pentru prima oară lîngă studenţii de la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” pentru că ea însăşi a învăţat în băncile acestei instituţii de învăţămînt. Rectorul Corina Dumitrescu a descris-o pe absolventa Manuela Mitrea ca fiind „un student serios, sîrguincios, care venea la cursuri, se preocupa în mod serios de pregătirea fiecărui seminar” şi care frecventa şi sala de lectură. Înainte de a-şi începe discursul, Mitrea le-a mărturisit studenţilor că înainte de întîlnirea cu ei a avut cele mai mari emoţii din toată campania electorală de pînă acum. „Ştiu că formula studenţi + PSD = Love nu prea se verifică, dar nu despre lucrurile care ne despart am venit să vă vorbesc, ci despre cele care ar putea să ne apropie în viitor”, a afirmat, încrezătoare, candidata PSD. Ea a vorbit despre ajutorul pe care ar trebui să-l dea statul tinerilor atunci cînd păşesc în viaţă, cum ar fi ajutorul pentru obţinerea primei locuinţe, pentru primul serviciu şi pentru întemeierea unei familii. “PSD are cuprinse în acest program toate aceste aspecte, care ocupă un loc important. Putem să construim 400 de mii de locuinţe prin programul „Locuinţe ieftine” şi ANL. Constanţa este un exemplu, primarul Radu Mazăre începînd deja programul „Locuinţe ieftine””, a declarat Mitrea. Mai mult, ea a spus că PSD îşi propune ca bursa pentru studenţi să fie egală cu salariul minim pe economie, îşi propune să-i ajute pe absolvenţii care termină facultăţile să-şi găsească un serviciu prin reducerea impozitelor la firmele care îi angajează şi să construiască 40 de mii de noi locuri în cămine pentru studenţi. „Fireşte, sînt promisiuni pe care probabil că nu le credeţi. Iată, vine una şi vă promite că face toate aceste lucruri la Constanţa. Dar eu sînt sinceră cu voi”, a spus Manuela Mitrea. Ea le-a recomandat studenţilor să voteze cu conştiinţa deschisă, pentru a le fi mai bine în viitor, pentru că „nu ne permitem să ne jucăm cu vieţile voastre, pentru că vom plînge mai încolo”. Studenţii şi-au făcut curaj şi i-au pus întrebări candidatului PSD în legătură cu problemele care îi frămîntă. Ei au fost preocupaţi de faptul că la Constanţa nu există un cămin pentru studenţii care fac naveta şi de faptul că nu s-a finalizat tronsonul de autostrada Cernavodă-Constanţa. O studentă s-a arătat interesată de cum ar putea să devină politician, iar Manuela Mitrea i-a spus că nu există o asftfel de specializare, însă i-a recomandat că tot ceea ce îi trebuie e să vrea să facă parte din breasla oamenilor politici.



12