Ministerul Apărării Naționale (MApN) a dat peste cap avântul „feisbuciștilor“. Militanții sacrificiului pentru țară din mediul online, tot ei fiind și cei care au stat la baza zvonului potrivit căruia Armata își pregătește arcanul, au primit o grea lovitură. Într-un comunicat de presă remis vineri, MApN-ul a infirmat existența vreunui proces de mobilizare a rezerviștilor și de recrutare a tinerilor pe teritoriul României. Așa că vestea care a părut o certitudine pe rețelele de socializare, provocând diverse și extinse reacții din spatele tastaturilor (fie patriotice, fie mai puțin devotate țării), nu are nicio legătură cu realitatea. „Ministerul Apărării Naționale infirmă categoric existența vreunui proces de mobilizare a rezerviștilor și de recrutare a tinerilor pe teritoriul României. Mobilizarea rezerviștilor și încorporarea tinerilor pentru executarea serviciului militar obligatoriu sunt posibile numai la declararea stării de război sau de mobilizare, conform Legii nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate“, se arată în comunicatul de presă citat. MApN a precizat în luna mai 2014 că ordinul comun publicat în „Monitorul Oficial“, Partea I, nr. 312, din 28 aprilie 2014, privind actualizarea modelului certificatului medical eliberat de medicul de familie ce urmează să fie prezentat de tineri la comisia locală de recrutare-încorporare, pentru efectuarea vizitei medicale, este un demers legal, în conformitate cu articolul 27 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare. Zvonul a fost infirmat și de premierul Victor Ponta, care a spus că „nu există un demers al Guvernului pentru încorporare. Aș fi știut, chiar dacă sunt în SUA. Nu s-a discutat nimic despre asta, în niciun context“.