Realizări modeste Summit-ul climatic ONU de la Cancun s-a încheiat cu chiu cu vai cu un progres modest în ce priveşte măsurile de luptă împotriva schimbărilor climatice. Cele 193 de state participante au căzut de acord să creeze un nou fond de ajutorare a statelor sărace, însă au amânat dezbaterea celor mai controversate probleme pentru summit-ul de anul viitor, din Africa de Sud. Înţelegerea, obţinută la finele unui maraton de negocieri nocturne, cuprinde un plan al unui fond climatic care să finanţeze protecţia pădurilor tropicale şi să găsească moduri de a transfera tehnologiile curate către ţările în curs de dezvoltare. Se prevede strângerea unui fond de 100 miliarde de dolari anual, până în 2020, pentru a ajuta statele sărace să facă faţă schimbărilor climatice. Se mai prevede o ţintă de limitare a creşterii temperaturii medii globale mai mică de 2 grade Celsius comparativ cu perioada preindustrială.
Aşteptările în cadrul negocierilor erau scăzute după ce preşedintele american Barack Obama şi alţi lideri mondiali nu au reuşit să ajungă la un acord la summit-ul de anul trecut, de la Copenhaga. Nici la conferinţa de anul acesta de la Cancun nu s-a semnat un acord legal obligatoriu, acesta fiind aşteptat pentru summit-ul COP 17 de anul viitor. Secretarul britanic pe Energie şi Climă, Chris Huhne, a declarat că în urma conferinţei au crescut şansele ca UE să adopte ţinte mai ambiţioase de reducere a emisiilor, adică o scădere de 30% faţă de nivelul din 1990, de la 20%, cât este în prezent ţinta. Printre ţările care s-au opus acordului se numără Bolivia, care ar fi dorit ţinte şi mai mari de scădere a emisiilor din partea statelor bogate, susţinând că politicile de mediu ale acestora sunt responsabile de genocid şi cauzează moartea a peste 300.000 de oameni, anual.
Economii la control. Una dintre principalele prevederi ale acordului climatic se referă la inspecţia economiilor Chinei, SUA şi ale altor state cu emisii foarte ridicate. Cea de-a doua mare victorie a summit-ului COP16 este că întăreşte ideea născută la Copenhaga potrivit căreia economiile în plină dezvoltare precum India şi China vor fi, într-un final, obligate prin lege să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Printre principalele prevederi ale acordului mai sunt transferul mai uşor al tehnologiilor curate şi expertizei către statele sărace şi, nu în ultimul rând, analiza progresului făcut peste cinci ani.