Maratonul Nisipului, motivaţii şi recorduri personale pentru toată România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La final

Maratonul Nisipului, motivaţii şi recorduri personale pentru toată România

Lifestyle 25 Martie 2018 / 17:39 2477 accesări

Mariana Nenu, cunoscuta maratonistă care a participat la Exatlon

Mariana Nenu, cunoscuta maratonistă care a participat la Exatlon

Sute de alergători amatori, dar și profesioniști s-au aliniat la startul celei de-a cincea ediție a uneia dintre cele mai inedite competiții sportive care se desfășoară exclusiv pe nisip, pe plajele din stațiunea Mamaia. Deși condițiile meteo nu au fost dintre cele mai bune, dar nici nisipul unul primitor, cele patru curse au fost duse până la capăt de aproape toți cei care au luat startul. Cine au fost cei care au urcat pe podium, puteți afla din materialul de mai jos, căci medaliați au fost toți cei care au trecut linia de sosire.

A fost cu vânt și temperaturi aproape de 0 grade, cu doar câteva raze de soare sfios, cu nisip în care ți se afundau picioarele până la glezne, cu apa rece a mării care îți lingea pofticioasă picioarele. Cam așa s-ar putea descrie în puține cuvinte provocarea lansată de cea de-a cincea ediție a Maratonului Nisipului. Peste toate acestea însă adăugați oameni veseli, de toate vârstele și de toate tipurile, încurajări grozave de pe margine și o conexiune energetică teribilă și aveți rețeta unei competiții în care au contat mai puțin premiile, timpii de concurs și mai ales plăcerea de a alerga.

S-au aliniat la start mai puțin de o mie de oameni (aproximativ 700) și au reușit să termine, conform rezultatelor online, în jur de 300, în ciuda vremii nu foarte primăvăratice. Maratonul Nisipului s-a adresat atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță, și a avut patru probe competitive (maraton, semimaraton, cursa de 10km XS SPORTS NUTRITION şi cursa populară de 5 km), precum și crosul Family Run (aproximativ 1km) - care a avut menirea de a-i aduce mai aproape de sport, atât pe părinți, cât mai ales pe copii.

Şi la această ediție, părinţii împreună cu micuţii lor au alergat la crosul Family Run, iar toate sumele obținute din vânzarea biletelor şi din donaţii sau sponsorizări vor fi direcţionate pentru reconstrucția și modernizarea Secției de Terapie Intensivă Nou Născuți și a Compartimentului de Prematuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Constanța. Prin proiectul social inițiat de către Asociația Dăruiește Aripi, comunitatea sportivă Sansport va lupta, la fel ca în anii precedenţi, pentru scăderea ratei mortalității infantile neonatale, care a atins cote alarmante în Constanţa.

LISTA SCURTĂ A CÂȘTIGĂTORILOR

La marea cursă de maraton (42 km) au urcat pe prima treaptă a podiumului Vasile Zamfir (masculin, categoria de vârstă 30-39 ani) și Ionela Muscalu (feminin, categoria de vârstă 30-39 ani). La semimaraton (21 km), locul I a fost adjudecat de Dumitru Nicolaev (masculin, categoria de vârstă 20-29 ani) și de Nicoleta Ciortan (feminin, categoria de vârstă 40-49 ani).

Cursa de 10,5 km a fost câștigată de Andrei Sterea (19 ani), la masculin, și de una dintre cele mai bune triathlonistele ale României, Antoanela Manac, la feminin. Introdusă pentru prima dată la această competiție, proba de 5 km a fost câștigată de Adrian Chiru, la masculin, și Alecsandra Raluca Andreea Corbu, la feminin.

O apariție care a entuziasmat publicul a fost cea a Marianei Nenu, maratonista devenită celebră în timpul emisiunii sportive Exatlon. Ea a participat la cursa de 10,5 km, terminând pe locul al II-lea la categoria sa de vârstă 40 - 49 ani.

Indiferent pe ce loc s-au clasat, toți cei care au luat startul în această competiție și au și reușit să o finalizeze, în ciuda condițiilor nu tocmai bune, merită milioane de aplauze, nu doar medalia de „finisher“ căci, după cum spunea cineva, „nu toți ne putem urca pe podium într-o competiție, dar toți câștigăm“.

Citește și:

Maratonul Nisipului te provoacă să salvezi copiii prematuri



12