Procurorii DNA au avut recent o revelație. Și i-am văzut, la fel ca în filmele cu mafioți din America de Sud, năpustindu-se cu zeci de mascați asupra unei vile în care se găseau droguri de mare risc. Și se organizau ritualuri șamanice. Zic ei. Iar ținta acestei spectaculoase descinderi este nimeni altul decât Gelu Oltean, cel care a condus ani de zile serviciul secret al Ministerului de Interne. Ca să vezi!
În acest moment, Gelu Oltean este subiectul unei ample anchete penale. Faptul în sine este de o gravitate extremă. Nu știu câ de departe se va merge cu radiografierea acestui caz de corupție și infracționalitate la vârf. Dacă se va merge suficient de departe, va fi descoperit un grup organizat de o amploare încă nemaiîntâlită în România. Și cu ramificații la vârful societății. În Ministerul de Interne. În interiorul celorlalte servicii secrete. În mediul politic. În interiorul unor instituții importante ale statului român. În guverne succesive ale României.
Dar să nu vă fac prea curioși. Să vă atrag atenția asupra unui detaliu. Care ar fi interesant și pentru procurorii DNA, dacă aceștia chiar intenționează să meargă până la capăt. Sunt ani de zile de când, prin mijoacele jurnalistice care îmi stau la dispoziție, am atras atenția asupra acestui caz exploziv de la vârful serviciului secret al Ministerului de Interne. Cred că începând din 2013. Cred că de atunci, timp de circa doi ani, am tot făcut dezvăluiri pe CorectNews despre Gelu Oltean. Până când mi s-a aplecat. Nimeni nu a reacționat. Niciun procuror din aceast țară nu a tresărit. Niciun om politic responsabil nu și-a pus o întrebare elementară. De ce i-o fi cășunat lui Sorin Roșca Stănescu pe acest Gelu Oltean, pe care în definitiv nici nu l-a întâlnit vreodată? De ce am făcut dezvăluiri cu atâta perseverență? Cum a fost posibil ca, din multitudinea de informații pe care le-am dezvăluit de-a lungul unor ani întregi opiniei publice, instituțiile care asigură siguranța cetățeanului și care veghează la respectarea legilor să nu aibă niciun fel de tresărire? Iar acest site, CorectNews, cu întreaga sa arhivă, este dovada celor afirmate mai sus. Ce puteam să-mi imaginez eu ca jurnalist și apoi ca senator în Parlamentul României altceva decât că aveam onoarea să trăiesc într-un stat, în care șefii serviciilor secrete construiesc rețele de crimă organizată, taie și spânzură, fără ca nimic să li se întâmple? Rămânând imuni chiar și atunci când sunt confruntați cu dezvăluiri cutremurătoare. Și care, vă garantez, nu se cantonau doar în zona drogurilor de mare risc. În tot acest timp, Gelu Oltean a rămas bine-merci în funcție. Iar cei care refuzau să facă parte din bandă erau eliminați din conducerea Ministerului de Interne. Și în tot acest timp, miniștrii de Interne se schimbau. Unul dintre aceștia a fost chiar liberalul Radu Stroe.
Gelu Oltean nu a venit din neant la conducerea temutului serviciu secret al Ministerului de Interne. El a fost un demn succesor al altui tartor căruia i-am dezvăluit activitățile ilegale și anume faimosul general Virgil Ardelean. Cel care și astăzi își împinge în față protejații și își exercită influența aparent din afara cercului. Unul dintre aceștia este, cum am mai dezvăluit de câteva ori, Dacian Cioloș. Pentru Dacian Cioloș și cariera acestuia, Virgil Ardelen a utilizat logistica Ministerului de Interne, contrafăcând un flagrant cu doi miniștri pe terasa unui restaurant, strecurând filmul astfel realizat la televiziunea publică prin intermediul unui ziarist acoperit, eliminându-l pe unul dintre cei doi demnitari de la conducerea Ministerului Agriculturii și împingându-l astfel în față pe Dacian Cioloș. Dar aceasta a fost o simplă paranteză.
La sfârșitul lui 2014, Klaus Iohannis a devenit președinte al României. Ca orice președinte nou ales, și-a alcătuit o echipă de consilieri la Cotroceni. Unul dintre acești consilieri a fost Dan Chirilă. Dan Chirilă lucrase într-o funcție de conducere la ”Doi și-un sfert”, poziție din care refuzase sistematic să bată pasul de defilare în fața lui Gelu Oltean. Mai mult decât atât. Se documenta de zor, într-o tentativă pe cât de eroică pe atât de disperată de a tăia nodul gordian din ”Doi și-un sfert”, în epicentrul căruia se afla Gelu Oltean. Așa că a fost dat afară. Și a lucrat într-o firmă privată. Până când un consilier al lui Klaus Iohannis i l-a recomandat acestuia. În scurt timp, Dan Chirilă intră în echipa de consilieri ai președintelui României. În această calitate, el elaborează un vast document în care îi dezvăluie președintelui una dintre cele mai de temut organizații de tip criminal din România, în fruntea căreia se afla Gelu Oltean. În document apar nu puține nume grele. Unele, chiar din eșaloanele de vârf, de data asta politice, ale noului PNL și ale eternului PSD. Este un mister total dacă președintele Klaus Iohannis a citit sau nu acest amplu dosar. Cert este că nu a reacționat în niciun fel. Nici măcar nu și-a chemat consilierul pentru clarificări. Acesta, descurajat, a demisionat. Și s-a întors din nou în privat.
În vara anului trecut, PSD l-a recuperat. Și l-a chemat în Ministerul de Interne pentru a reorganiza, pe baze noi, serviciul secret. Ceea ce a și făcut. Până la un punct. Pentru că, odată cu căderea Guvernului Dăncilă și instalarea Guvernului liberal la Palatul Victoria, Ludovic Orban l-a ejectat pe Dan Chirilă. Scurt pe doi. Pentru că anunțase declanșarea marii epurări. Iar Dan Chirilă, în calitate de ministru secretar de stat, era numit politic. De „ciuma roșie”.
Dar ceva-ceva tot a rămas. Și am o vagă bănuială. Și anume că procurorii DNA fructifică azi informații strânse de Dan Chirilă. Dar dacă e așa, atunci să facă bine și să meargă până la capăt. Întrucât cangrena e mult mai profundă și mult mai întinsă. Cu ramificații în toată România și chiar cu ramificații transfrontaliere. Și mai ales cu ramificații la vârful minunatului stat de drept. Iar dacă va putea fi desfăcut cumva acest nod, cu certitudine se va ajunge și la Traian Băsescu. Și la aproape întreaga echipă cu care acesta a condus zece ani România.