Este numită în popor SânPetru de vară și este celebrată, în fiecare an, la data de 29 iunie, atât de creştinii ortodocşi, cât şi de catolici. Peste 500.000 de români poartă aceste nume, în jur de 370 000 bărbaţi, restul femei – Paula, Petronela, Petruţa, dar puțini dintre ei cunosc originile numelor pe care le poartă. Și mia puțini cunosc istoria acestor doi mari sfinți ai creștinătății.

Potrivit unui articol publicat de destepti.ro, Petre/Petru este un nume de origine greacă, din onomastica religiei creştine, provenit din substantivul „petros“, însemnând „piatră“. În limba română a pătruns prin filiera limbii latine – Petrus – Sânchetru (Sfântul Petru), reintrodus ulterior prin influenţa limbii greceşti. Potrivit Evangheliei lui Ioan, Sfântul Apostol Petru (Simon Petru) era fiul lui Iona, dintr-o mică cetate din Galileea – Betsaida. Pescar sărac, el devenit unul dintre primii discipoli ai lui Iisus din Nazaret, care i-a şi dat acest nume (în aramaică – „Kefa“ – „piatră“). Numele Pavel provine tot din limba greacă şi corespunde latinescului Paulus (de la adjectivul „paul(l)us“ – „mic“), ambele variante – grecească şi latină – fiind, la origine, un cognomen, adică al treilea nume al unei persoane, care arată familia sau un supranume (poreclă). Apostolul Pavel sau Saul din Tars, cum i se mai spunea, a influenţat major gândirea creştină, mai ales prin cunoscutele Epistole pauline. A fost în nenumărate călătorii misionare. Detenţia, alături de Petru, a sfârşit cu decapitarea lui, probabil în anul 67. Mormântul său este venerat la Bazilica Ostiense, din Roma. În jurul anului 57 d.Hr., Petru şi Pavel au ajuns la Roma, unele legende relatând că amândoi au fost arestaţi în timpul represiunilor anticreştine, din timpul împăratului Nero. Despre Petru se mai spune că a fost condamnat la moarte prin crucificare cu capul în jos, în jurul anului 67, în afara Romei, şi îngropat în cimitirul săracilor.

Pe locul unde se crede că a fost îngropat Petru a fost înălţată o bazilică, în vremea lui Constantin cel Mare. Bazilica Sfântul Petru (în italiană, Basilica di San Pietro) se găseşte astăzi în Cetatea Vaticanului, în Piaţa cu acelaşi nume – Piazza San Pietro – şi este cea mai mare biserică din lume. Lucrările au durat aproape 120 de ani, iar in biserică se află adevărate opere de artă, dat fiind faptul că mari artişti, printre care şi Michelangelo, au participat la ridicarea si infrumusetarea ei. În reprezentările iconografice, Sfântul Pavel apare, de obicei, cu două săbii, una a martiriului, cealaltă a „Cuvântului lui Dumnezeu“. În altele apare cufundat în apa Botezului, cu un porumbel (Sfântul Duh) care îi vorbeşte la ureche, precum în cunoscuta frescă Detchani din Serbia.

Cei doi Apostoli, Petru şi Pavel, sunt pomeniţi împreună pentru că au murit în aceeaşi zi.

Apostolul Pavel a scris în prima Epistolă către Corinteni, un adevărat imn închinat sentimentului care înnobilează sufletul: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.“ (Apostolul Pavel)