Prima manșă a turului al doilea preliminar din UEFA Champions League a consemnat, marți seară, o surpriză uriașă. Campioana Gibraltarului, Lincoln Red Imps FC, a învins, cu scorul de 1-0, echipa Celtic Glasgow, campioana Scoţiei, unicul gol al partidei fiind marcat de Lee Casciaro, în minutul 48. „A fost un meci dominat de noi şi în care am avut destule ocazii de a marca. Dar uneori se întâmplă şi asta în astfel de meciuri. O minge lungă trimisă spre celălalt careu şi marchezi un gol. Acum ne-am pus într-o situaţie dificilă, dar eu cred că am arătat că merităm să ne calificăm. Normal, nu îţi doreşti niciodată să pierzi un meci. Mai avem o săptămână de antrenamente şi vom arăta mai bine. Nu este o ruşine. Nu am profitat de şansele avute şi ei au făcut-o. Nu trebuie să ne panicăm. Avem suficientă valoare pentru a ne califica în turul următor”, a declarat antrenorul echipei Celtic Glasgow, Brendan Rodgers, la finalul partidei.
Cu un coeficient UEFA de doar 1,700, Lincoln Red Imps FC este una din cele mai slabe echipe din Liga Campionilor, iar jucătorii formaţiei din Gibraltar sunt semi-profesionişti. Celtic Glasgow este una dintre formaţiile cu cel mai mare coeficient din preliminariile Ligii Campionilor, pe ruta campioanelor - 40,460 -, având asigurat statutul de cap de serie până în play-off (al patrulea tur preliminar), dacă va obţine calificarea. Dacă vor elimina campioana Gibraltarului, scoţienii ar putea juca împotriva Astrei Giurgiu, campioana României, în turul al treilea preliminar. Astra va fi în urna a doua valorică la tragerea la sorţi care va avea loc vineri, 15 iulie, de la ora 13.00.
Rezultatele înregistrate marţi seară, în prima manșă din turul secund preliminar al Ligii Campionilor: Zrinjski Mostar - Legia Varșovia 1-1, Dinamo Tbilisi - Alashkert FC 2-0, Qarabag FK - F91 Dudelange 2-0, Hapoel Beer Sheva - FC Sheriff Tiraspol 3-2, BATE Borisov - Seinaejoen JK 2-0, Lincoln Red Imps FC - Celtic Glasgow 1-0, The New Saints FC - APOEL Nicosia 0-0, Valletta - Steaua Roșie Belgrad 1-2, Casino Salzburg - FK Liepaja 1-0, FK Vardar Skopje - Dinamo Zagreb 1-2.
Miercuri seară se vor disputa și celelalte întâlniri din prima manșă a turului al doilea preliminar din UCL - ora 20.15: Rosenborg - IFK Norrköping, Zalgiris Vilnius - FC Astana; ora 20.30: Ludogorets Razgrad - Mladost Podgorica; ora 21.00: Crusaders - FC Copenhaga, Partizani Tirana - Ferencvaros Budapesta; ora 21.30: Olimpija Ljubljana - Trencin; ora 21.45: Dundalk - FH Hafnarfjordur.