Concediu pe litoral încheiat tragic pentru o familie din Argeș. Venit cu soția și copilul în stațiunea Eforie Nord, un bărbat de 34 de ani a murit înecat, luni după-amiază, chiar sub privirile acestora. Tragedia a avut loc la ora 18.00, iar cei care au alertat autoritățile au fost câțiva turiști și angajații unei terase. Polițiștii spun că victima a intrat în apă împreună cu familia. La un moment dat, în timp ce aceștia se aflau la câteva zeci de metri de țărm, un barman le-a observat gesturile disperate. Tânărul le-a sărit în ajutor și a reușit să aducă la mal femeia și copilul, însă, în momentul în care s-a întors și după bărbatul aflat în dificultate, acesta dispăruse sub apă. Împreună cu mai mulți turiști, barmanul a reușit să dea și de urma lui și să îl scoată la mal. La fața locului a fost trimis și elicopterul SMURD. Medicii s-au chinuit timp de mai bine de o oră să resusciteze victima, însă eforturile lor au fost în zadar. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga Cimitirului Central, pentru efectuarea necropsiei.