Marea Britanie - România, în Liga Europeană la volei feminin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Marea Britanie - România, în Liga Europeană la volei feminin

Sport 05 Iunie 2010 / 00:00 728 accesări

Naţionala feminină de volei a României susţine sâmbătă (ora 20.00) şi duminică (ora 19.30), în deplasare, la Sheffield, primele partide din cadrul actualei ediţii a Ligii Europene. Debutul voleibalistelor tricolore în cadrul întrecerii are loc sâmbătă, împotriva reprezentativei Marii Britanii, adversara româncelor şi la ediţia de anul trecut. Primul meci dintre Marea Britanie şi România va fi transmis în premieră de Neptun TV, duminică, de la ora 22.00. Elevele lui Darko Zakoc pornesc din postura de favorite, după ce tricolorele nu au cedat decât un singur set în cele patru întâlniri disputate anul trecut. „Marea Britanie nu a reuşit să ne pună foarte multe probleme anul trecut şi sperăm ca şi de această dată să reuşim să ne impunem cât mai categoric în faţa lor. Abordăm acestă întrecere cu mult optimism şi cu dorinţa de a face cât mai multe meciuri bune”, a declarat Alina Albu, căpitanul echipei tricolore. Calificate în urmă cu o săptămână la Campionatul European de volei din 2011, româncele vor să continue şi în Liga Europeană seria evoluţiilor bune. „Vrem să ţinem ştafeta sus şi să continuăm să jucăm la fel de bine precum am făcut-o în această perioadă. Nu vom avea meciuri uşoare, dar cred că vor fi foarte importante pentru fiecare dintre noi”, a spus şi Alexandra Trică. Lotul care a făcut deplasarea în Marea Britanie este următorul: Neaga, Miclea - coordonatori; Mureşan - universal; Albu, Nneka, Sobo, Martin - centri; Trică, Radu, Stanciu, Zaharia - extreme; Pristavu - libero. Opt echipe sunt angrenate în acestă competiţie, acestea fiind împărţite în două grupe. România face parte din Grupa A, alături de Bulgaria, Serbia şi Marea Britanie, în timp ce în Grupa B vor evolua Turcia, Israel, Grecia şi Spania.



12