Marea Britanie ar putea să-și reconsidere politica privind Siria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Marea Britanie ar putea să-și reconsidere politica privind Siria

26 Ianuarie 2017 / 22:03 461 accesări
Boris Johnson

Boris Johnson

Ministrul britanic de externe, Boris Johnson, a declarat joi că Regatul Unit ar putea să-și reconsidere politica privind Siria, aliindu-se cu Rusia și acceptând menținerea la putere a președintelui sirian Bashar al-Assad, relatează AFP.

'Am recunoscut inconvenientele și riscurile unei schimbări totale, constând în susținerea rușilor și a lui Assad. Dar trebuie de asemenea să fiu realist asupra faptului că situația s-a schimbat și s-ar putea să trebuiască să reconsiderăm modul nostru de abordare' a conflictului sirian, a declarat Johnson în fața Camerei Lorzilor.

'Repetăm la nesfârșit cererea ca președintele Al-Assad să plece, fără a fi vreodată în poziția de a obține' acest lucru, a spus el. Noi alegeri în Siria, 'sub supervizarea ONU', aceasta ar fi 'o manieră de a progresa', a adăugat el.

Până în prezent, Londra a afirmat întotdeauna că plecarea președintelui sirian a fost condiția de bază nenegociabilă pentru soluționarea conflictului sirian care s-a soldat cu peste 310.000 de morți și milioane de refugiați din 2011.

Johnson a evocat și posibilitatea unui acord cu Rusia pentru a lupta împreună împotriva jihadiștilor Statului Islamic în Siria, în declarația dată în timp ce premierul britanic Theresa May este în drum spre SUA. Ea va fi primul lider străin care va avea o întrevedere cu președintele Donald Trump.

Și aici există o schimbare clară a tonului folosit de către Londra, care a fost până acum printre cele mai vocale în denunțarea sprijinului militar oferit Damascului de către ruși, în special în cursul bombardamentelor de la Alep.

'Un acord cu rușii pentru a ataca Daech (acronimul în limba arabă al grupării Statul Islamic) și de a o elimina, cum a spus președintele Donald Trump, ar putea fi o soluție', a subliniat Boris Johnson.

Implicată militar din septembrie 2015 în Siria, Rusia a schimbat abordarea în acest conflict, acordând sprijin armatei siriene care era în dificultate în fața rebelilor susținuți de țări din Golf și din Occident.

Taguri articol


12