Guvernul britanic intenţionează să dea în judecată UE, pentru a evita ca imigranţii din ţări precum Ucraina sau nord-africane să ceară ajutoare sociale în Marea Britanie fără a fi lucrat în acest stat. Ministrul Muncii Chris Grayling a declarat că oficialii UE încearcă să creeze un sistem prin care oricine din UE sau din ţări aflate la graniţa blocului pot emigra în Marea Britanie şi cere pensii sau ajutoare sociale. „Suntem îngrijoraţi în legătură cu turismul pentru ajutoare, vrem reguli mai stricte. Vrem schimbarea regulilor, iar ei pur şi simplu nu ascultă”, a afirmă oficialul britanic. În prezent, UE încheie acorduri muturale privind beneficiile sociale cu alte ţări. Iniţial era vorba de state precum Elveţia sau Norvegia, care nu s-ar fi dovedit o povară pentru Marea Britanie, însă în prezent au început negocieri cu ţări mai sărace, din afara graniţelor UE. Oficialii de la Londra se tem că, în curând, Marea Britanie ar putea fi invadată de imigranţi din astfel de state sărace, unde pensiile şi ajutoarele sociale sunt mult mai mici. În septembrie, presa a titrat că UE ameninţă Marea Britanie cu acţiuni în justiţie, în urma refuzului de a plăti autoare sociale unor cetăţeni europeni care nu munciseră sau trăiseră în această ţară.
Marea Britanie mai are o răfuială juridică şi în cazul Litvinenko. Oficialii britanici vor să pună sub acuzare şi un al doilea bărbat în dosarul uciderii fostului spion KGB Aleksandr Litvinenko, în decembrie 2006, la Londra. Procuratura britanică intenţionează să ceară extădarea lui Dmitri Kovtun, un om de afaceri rus şi fost ofiţer KGB, care a fost anterior un martor cheie în dosarul Litvinenko. Acuzaţiile ar fi bazate pe documente noi obţinute în acest caz. Otrăvirea fostului agent rus, devenit critic vehement al Kremlinului, în noiembrie 2006, la Londra, a generat o criză de amploare în relaţiile ruso-britanice, după ce autorităţile de la Moscova a refuzat să îl extrădeze pe principalul suspect în dosar, Andrei Lugovoi. Suspectul a declarat că este dispus să coopereze cu justiţia britanică. Acesta a afirmat într-un interviu acordat în 2008 publicaţiei „Times” că intenţionează să îl trimită la Londra pe prietenul său Dmitri Kovtun, una dintre ultimele persoane care s-au întâlnit cu victima înainte ca aceasta să se îmbolnăvească.