Marea Britanie nu se va implica într-o eventuală campanie de atacuri preventive a SUA împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, considerând că Iranul nu este o ameninţare curentă, conform unui raport guvernamental citat de ziarul ”The Guardian”. Conform raportului, Guvernul britanic a reiterat că nu consideră oportună, în acest moment, o intervenţie militară împotriva Iranului. Presa a relatat că Marea Britanie a respins o cere a SUA de utilizare a bazelor britanice pentru mobilizarea forţelor în zona Golfului Persic. Săptămâna trecută, premierul David Cameron a îndemnat Israelul să dea dovadă de o atitudine reţinută faţă de o operaţiune militară împotriva Iranului, suspectat de Occident că încearcă să se doteze cu arme nucleare.
O delegaţie formată din cinci europarlamentari se va afla la Teheran, în perioada 27 octombrie - 2 noiembrie, pentru a participa la o întâlnire cu membri ai Majlis (Parlamentul iranian). Delegaţia va fi condusă de Tarja Cronberg, de la ecologişti. Totodată, europarlamentarii se vor întâlni şi cu membri ai societăţii civile iraniene pentru a discuta despre drepturile omului şi despre sancţiunile impuse de UE Teheranului.