”Marea Britanie nu poate extinde după anul 2013 restricţiile pe piaţa muncii impuse românilor şi bulgarilor”, explică ministrul britanic de Interne, Theresa May, precizând însă că ”Londra se consultă cu alte capitale europene pentru evitarea abuzurilor în sistemul liberei circulaţii în cadrul UE”. Cetăţenii români şi bulgari vor putea lucra fără restricţii în Marea Britanie, începând de la sfârşitul anului 2013, confirmă ministrul britanic de Interne, precizând într-un interviu acordat BBC că nu se poate face nimic pentru prelungirea restricţiilor, dar speră să poată limita impactul acestei situaţii asupra economiei. O prelungire a restricţiilor ar presupune anularea prevederilor acordurilor semnate cu România şi Bulgaria în momentul aderării acestor state la UE.
Restricţiile pe piaţa muncii impuse în anul 2005, pentru protejarea locurilor de muncă britanice, vor expira în decembrie 2013. Partidul Laburist, de opoziţie, a anunţat că va susţine orice măsuri de prelungire a restricţiilor. Dar Theresa May a explicat că prelungirea restricţiilor este imposibilă în contextul acordurilor europene. Guvernul britanic intenţionează să limiteze accesul imigranţilor la sistemul de asistenţă socială şi la sistemul de sănătate. În plus, Marea Britanie se consultă cu alte state europene pentru posibila limitare a liberei circulaţii în cadrul spaţiului european, multe ţări UE fiind preocupate de căsătoriile din interes şi de alte abuzuri asupra sistemului. De asemenea, problema liberei circulaţii va fi parte a planului ministrului de Externe, William Hague, de revizuire a relaţiei Marii Britanii cu UE. Marea Britanie este implicată într-o amplă dispută legală cu UE, din cauza limitărilor impuse acordării de asistenţă socială imigranţilor. În plus, Marea Britanie doreşte reconfigurarea prerogativelor de suveranitate în relaţia cu UE.
Pe fondul polemicilor, ziarul ”The Sun” a avertizat că un val de imigranţi români şi bulgari ameninţă Marea Britanie, exercitând presiuni asupra pieţei locurilor de muncă. Conform legislaţiei UZE, peste 29 de milioane de cetăţeni români şi bulgari vor avea dreptul din 2014 să lucreze în Marea Britanie. ”Mulţi români şi bulgari deja pot veni în Marea Britanie, dacă pot garanta că au obţinut un contract de lucru. Însă mulţi vin deja pentru a lucra ilegal”, atrage atenţia publicaţia britanică. Un muncitor român, Vasile Parafeni, de 36 de ani, câştigă 130 de lire (160 de euro) pe zi în Marea Britanie. ”Toţi prietenii mei vor veni aici în 2014”, le-a spus el reporterilor ”The Sun”, publicaţia notând că sute de români şi bulgari lucrează ilegal pe şantiere din Marea Britanie, în timp ce mulţi britanici nu găsesc locuri de muncă, din cauza crizei.