Marea Britanie va juca un rol de conducere în forţa de reacţie rapidă a NATO din Europa Centrală şi de Est, urmând să trimită trupe în comandamentele regionale din România şi Polonia, a anunţat, ieri, ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon. Marea Britanie va trimite 1.000 de militari şi patru avioane de vânătoare de tip Typhoon pentru noua forţă de reacţie rapidă. Marea Britanie va deţine comandamentul forţei de reacţie rapidă în anul 2017, iar ulterior prin rotaţie, a explicat Fallon, precizând că militari britanici vor fi trimişi la comandamentele regionale din România şi Polonia. Patru avioane de vânătoare Typhoon vor participa la misiuni de patrulare aeriană în perimetrul Mării Baltice.
În contextul geopolitic tot mai schimbător din cauza crizei ucrainene, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, ieri, că ”nu există încă un risc imediat pentru România şi Bulgaria din partea Rusiei, care încalcă în mod repetat integritatea teritorială a Ucrainei. Nu există o ameninţare imediată, dar motivul pentru care realizăm aceste exerciţii este tocmai protejarea aliaţilor noştri din est. Acţiunile noastre sunt răspunsuri pentru problemele cauzate de Rusia în est, anexând cu forţa o parte din altă ţară, cum este Crimeea, destabilizând estul Ucrainei, plus ceea ce am văzut deja în Georgia şi R. Moldova, dar reprezintă şi un răspuns la ceea ce am văzut în Africa de Nord sau în Orientul Mijlociu. Principalul ţel pe viitor este să fim siguri că NATO va fi capabilă să ne apere pe toţi de aceste ameninţări”.
NATO a decis, ieri, consolidarea prezenței sale pe flancul său estic, prin aprobarea creării unei noi forțe de 5.000 de militari și a șase centre de comandă, ca răspuns la agresiunea Rusiei în Ucraina, a indicat Jens Stoltenberg. La summitul NATO din septembrie, din Țara Galilor, șefii de stat și de guvern au decis consolidarea capacităților de apărare ale Alianței după anexarea Crimeei de către Rusia, urmată de intervenția sa în estul Ucrainei. Reuniunea de ieri a miniștrilor Apărării din țările membre ale NATO a avut ca scop concretizarea acestui angajament. ”Acesta este un răspuns la acțiunile agresive ale Rusiei, care a încălcat dreptul internațional și a anexat Crimeea. Vom decide mărimea și componența noii forțe, numită Vârf de Lance, și ne vom asigura ca aceasta să poată fi desfășurată în câteva zile”, a explicat Stoltenberg. Această forță urmează să fie compusă din 5.000 de persoane și să fie declarată operațională în 2016. Miniștrii Apărării din țările NATO au aprobat, de asemenea, crearea a șase centre de comandă în Europa de Est, unde îngrijorările față de acțiunile Moscovei sunt reale. Este vorba ca acestea să fie înființate în cele trei țări baltice (Estonia, Letonia și Lituania), în Polonia, România și Bulgaria.