Marea Britanie vrea să mai rămână puţin în uniunea vamală europeană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Marea Britanie vrea să mai rămână puţin în uniunea vamală europeană

Externe 17 Mai 2018 / 17:16 459 accesări

Guvernul de la Londra ia în considerare prelungirea pentru încă o scurtă perioadă a menţinerii Marii Britanii în uniunea vamală europeană după perioada de tranziţie post-Brexit, temându-se că noile acorduri comerciale discutate nu vor fi gata la timp, relatează joi presa britanică, citată de AFP, potrivit agerpres.ro. Conform cotidianului The Telegraph, principalii miniştri ai guvernului au convenit în această săptămână ca Marea Britanie să continue să se alinieze regulilor Uniunii Europene, pentru o perioadă care ar putea merge până la doi ani după încheierea fazei de tranziţie, în decembrie 2020. Marea Britanie trebuie să părăsească UE în martie 2019, rămânând în acelaşi timp în uniunea vamală în perioada de tranziţie, timp pentru a se pune de acord asupra unui nou parteneriat. Totuşi, este tot mai mare îngrijorarea în privinţa datei aplicării unui nou sistem vamal, deoarece guvernul nu a stabilit încă soluţia pe care o va propune Bruxellesului. Ideea extinderii perioadei de tranziţie a fost evocată în mai multe rânduri în ultimele săptămâni, în special de ministrul pentru companii, Greg Clark. Premierul Theresa May a reiterat joi, la sosirea la un summit european în Bulgaria, că "Marea Britanie va părăsi uniunea vamală", însă fără a oferi o dată.



12