O amânare a Brexitului şi un eventual al doilea referendum pe tema ieşirii regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) sunt de avut în vedere, iar susţinătorii divorţului între Londra şi Bruxelles trebuie să se organizeze, a îndemnat vineri Nigel Farage, relatează Reuters. Fostul lider ...
Premierul britanic Theresa May a dat asigurări, miercuri, că ţara sa va părăsi Uniunea Europeană la 29 martie şi că blocul comunitar va lua în considerare extinderea perioadei de negociere aferente articolului 50 numai dacă există un plan alternativ de ieşire credibil, transmite Reuters, potrivit ...
Peste 100 de eurodeputaţi au semnat până acum o scrisoare către cetăţenii britaniciprin care aceştia sunt îndemnaţi să-şi reconsidere decizia cu privire la ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană, relatează dpa. În scrisoare, parlamentarii europeni îşi exprimă îngrijorarea ...
Marea Britanie ar putea rămâne în Uniunea Europeană dacă planul premierului Theresa May privind Brexitul va fi respins de parlament, a anunţat ministrul britanic de Externe Jeremy Hunt, scrie The Guardian. Un astfel de deznodământ ar „afecta enorm” relaţiile politicienilor cu ...
Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, principala formaţiune de opoziţie, a declarat joi că alegerile legislative anticipate reprezintă soluţia pentru deblocarea situaţiei privind Brexit-ul, relatează AFP şi Reuters. Deputaţii britanici se vor pronunţa marţi asupra acordului privind ...
Un bărbat înarmat, care mergea pe bicicletă, a deschis focul în fața casei unui om din Birmingham. Polițiștii au fost chemați imediat la fața locului, mai exact în Tedbury Crescent, Erdington, potrivit Mirror. „Când au ajuns, ofițerii au găsit un om de aproximativ 30 de ani cu o ...
Majoritatea membrilor Partidului Conservator britanic se opun acordului privind Brexitul încheiat cu Uniunea Europeană şi ar prefera ca Marea Britanie să se retragă din Uniune fără un acord, relevă un sondaj citat vineri de Reuters. Conform sondajului realizat de YouGov, din 1215 membri ai Partidului ...
Circa 1000 de poliţişti din Scoţia şi Anglia vor începe luna aceasta instrucţia în vederea desfăşurării în Irlanda de Nord, în cazul unor manifestări violente care ar putea avea loc în lipsa unui acord pentru Brexit, scrie joi ziarul The Guardian, preluat de Reuters. Potrivit ...
Marea Britanie intenţionează să deschidă două noi baze militare în Caraibe şi în sud-estul Asiei pentru a-şi extinde prezenţa internaţională după ieşirea din Uniunea Europeană (UE), a dezvăluit ministrul apărării Gavin Williamson, într-un interviu publicat duminică în The ...
Liderul opoziţiei laburiste britanice, Jeremy Corbyn, a criticat-o luni seară pe şefa guvernului de la Londra, Theresa May, pentru decizia de a amâna până la jumătatea lunii ianuarie votul în parlament asupra acordului cu Uniunea Europeană privind Brexitul, transmite Reuters, potrivit ...
Poliţia britanică a evacuat luni un supermarket Asda situat în Chelmsford, sudul Angliei, în urma primirii unor informaţii privind prezenţa unui pachet suspect, transmite Reuters. Poliţia a anunţat că a contactat experţii genişti din cadrul Ministerului Apărării britanic pentru a analiza ...
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord va trebui foarte probabil să-şi amâne ieşirea din Uniunea Europeană sau să anuleze notificarea privind retragerea sa din blocul comunitar ''pentru moment'' dacă doreşte să prezinte o ''propunere complet nouă'' privind ...
Deputaţii britanici vor supune la vot acordul de Brexit încheiat de guvernul Theresei May cu Uniunea Europeană înainte de 21 ianuarie 2019, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al premierului britanic, a doua zi după amânarea acestui vot, relatează AFP şi Reuters, informează Agerpres ...
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis luni că Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este liber să revoce în mod unilateral notificarea intenţiei sale de retragere din UE, transmit agenţiile de presă internaţionale, arată agerpres.ro. Decizia de a revoca Brexit-ul ar fi o ...
Marea Britanie are dreptul de a revoca unilateral notificarea de retragere din Uniunea Europeană (UE), conform opiniei prezentate marţi de Avocatul General pe lângă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), cu o săptămână înainte ca parlamentul de la Londra să voteze în privinţa ...
Membrii Parlamentului Marii Britanii investighează impactul așa-numitei „fast fashion“ (modă rapidă - n.r.), întrebând firmele cum reușesc să justifice prețurile atât de scăzute, potrivit BBC. În cadrul unei comisii, conducerea brand-ului Primark a fost întrebată cum ...