Marea concediere naţională

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Marea concediere naţională

Eveniment 08 Iunie 2011 / 00:00 647 accesări

Ieri, poliţiştii au protestat în stradă, în faţa sediului MAI, pentru a doua zi consecutiv. N-ar fi exclus să-i vedem şi astăzi, manifestând tot în Bucureşti, deoarece discuţiile cu ministrul Traian Igaş au rămas în coadă de peşte, aşa cum se aştepta toată lumea. Mult mai important, însă, mi se pare faptul că, pentru prima oară, dacă nu greşesc, la protestele de ieri s-au alăturat poliţişti din Bulgaria, Republica Molodova şi membri din Federaţia Europeană a Cadrelor de Poliţie, în semn de solidaritate! Adică stăm pe un butoi cu pulbere...

Marea concediere naţională a poliţiştilor, jandarmilor şi pompierilor este fără precedent, în România. Se pare că numărul total, pentru că nici acum nu este foarte clară cifra, al viitorilor nefericiţi şomeri de la Interne va ajunge până pe la opt mii de oameni, dar dacă adăugăm şi familiile acestora, căci şi ele vor avea de suferit indirect, numărul celor afectaţi de o asemenea măsură aberantă este cu mult mai mare. Degeaba ne asigură ministrul Igaş că străzile nu se vor goli de poliţişti şi că siguranţa noastră cotidiană nu va fi afectată! România va deveni, în curând, paradisul infractorilor... Dar încă şi mai grav decât acest fapt rămâne, din punctul de vedere al Uniunii Europene, securizarea frontierelor. Cum mai vrem noi să intrăm în spaţiul Schengen, chiar din acest an, când la graniţele noastre vom număra poliţiştii din doi în doi sau din trei în trei?! Ca să nu mai spun că se prefigurează, după cum a avertizat un lider sindical, o grevă generală spontană a poliţiştilor din România, ceea ce va arunca ţara într-un haos total...

Aceasta este, în toată \"splendoarea\" sa, replica lui Traian Băsescu la scandarea poliţiştilor manifestanţi de anul trecut \"Ieşi afară, javră ordinară\"! Credeţi că vrea cineva să facă economii bugetare? Vă înşelaţi amarnic...



12