Marea maestră Sabina-Francesca Foișor, câștigătoarea campionatului SUA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Marea maestră Sabina-Francesca Foișor, câștigătoarea campionatului SUA

Sport 10 Aprilie 2017 / 09:53 707 accesări

Marea maestră Sabina-Francesca Foișor a câștigat, duminică, titlul de campioană națională a Statelor Unite la șah, la St. Louis (Missouri), cu un total de 8 puncte din 11 posibile, informează site-ul chess-results. Născută în anul 1989, Sabina Foișor s-a stabilit în SUA, unde joacă pentru echipa națională a acestei țări. Performanța Sabinei este cu atât mai valoroasă, cu cât ea vine la mai puțin de trei luni de la dispariția tragică a mamei sale, marea maestră Cristina Foișor, care a decedat la 22 ianuarie, la vârsta de numai 49 de ani. În clasamentul final al competiției din SUA, Sabina Foișor a fost urmată la un punct de Nazi Paikidze cu 7 puncte și Irina Krush, cu 6,5 puncte. La începutul lunii martie, Sabina Foișor a participat la Campionatul Mondial de șah de la Teheran, unde a pierdut în primul tur, chiar la jucătoarea care avea să câștige titlul suprem, Tan Zhongyi, din China. Sabina provine dintr-o familie dedicată în întregime sportului pe 64 de pătrate în alb și negru. Tatăl său este antrenorul Ovidiu Foișor, care a coordonat lotul național feminin al României, în perioada 2000-2006. Are o soră, maestra FIDE Mihaela-Veronica Foișor, născută în anul 1994, care acum studiază la Liverpool, în Marea Britanie.

Taguri articol


12