Marea Neagră cu... hidrocarburi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Marea Neagră cu... hidrocarburi

Justiție 30 Octombrie 2010 / 00:00 600 accesări

Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” (INCDM) din Constanţa a găzduit, vineri, Simpozionul Naţional Jubiliar cu participare internaţională, dedicat sărbătorii a 40 de ani de la înfiinţarea INCDM şi a Zilei Internaţionale a Mării Negre. La manifestare au participat peste 150 de oameni de ştiinţă din ţară şi din străinătate (au fost prezenţi aproximativ 30 de invitaţi din Bulgaria, Georgia, Rusia, Ucraina, precum şi reprezentanţi ai Comunităţii Brest). În cadrul simpozionului, specialiştii din cadrul INCDM au prezentat „Raportul privind starea mediului marin şi costier în anul 2009”. „Raportul este una dintre contribuţiile concrete ale Institutului privind starea mediului marin şi costier”, a declarat directorul INCDM, dr. ing. Simion Nicolaev. El a precizat că, potrivit datelor colectate şi prelucrate de specialiştii INCDM, există o tendinţă pozitivă privind îmbunătăţirea apelor marine, chiar dacă anumiţi indici (cum ar fi concentraţia de hidrocarburi în anumite zone) au înregistrat o uşoară creştere. „În afară de aceste creşteri ocazionale şi în anumite zone, în general, semnalele sunt bune. Va mai dura, încă, până vom ajunge la nivelul din 1960, când starea ecosistemului din Marea Neagră era bună, pentru că refacerea se face într-un ritm mai greoi”, a adăugat dr. ing. Simion Nicolaev.

Taguri articol


12