Marea Neagră, în covalescenţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ecosistem fragil

Marea Neagră, în covalescenţă

Justiție 03 Noiembrie 2012 / 00:00 579 accesări

Situaţia actuală a Mării Negre poate fi comparată cu cea a unui bolnav aflat în covalescenţă, potrivit cercetătorilor Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” (INCDM) Constanţa. „Starea mediului marin, în apele româneşti, este relativ bună, dar orice ameninţare poate strica acest echilibru fragil, şi ne putem reîntoarce la situaţia de acum 20 de ani, când aveam un grad ridicat de poluare”, a declarat directorul ştiinţific al INCDM, dr. Tania Zaharia. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Mării Negre (31 octombrie), Institutul a găzduit prima întâlnire de consultare a grupurilor de interese din programul de activităţi al proiectului „Îmbunătăţirea sistemului integrat de monitoring în Marea Neagră, în conformitate cu Directiva Cadru „Strategia pentru mediul marin””. Potrivit directorului ştiinţific al INCDM, Directiva Cadru pentru strategia marină urmăreşte identificarea ameninţărilor la adresa mărilor europene, realizarea unei evaluări a mediului marin şi găsirea obiectivelor pentru atingerea unei stări ecologice bune. „În prezent, în Marea Neagră se vede o îmbunătăţire, reapărând unele specii considerate dispărute (diferite specii de alge, dar şi de peşte, în această ultimă categorie intrând pălămida şi dorada) şi refăcându-se unele habitate”, a mai spus dr. Zaharia. Potrivit coordonatorului proiectului „Îmbunătăţirea sistemului integrat de monitoring în Marea Neagră, în conformitate cu Directiva Cadru „Strategia pentru mediul marin”” (realizat cu fonduri europene), dr. Laura Boicenco, din cadrul INCDM, proiectul urmărit inventarierea sistemelor de monitorizare a mediului marin în România, Bulgaria şi Turcia, pentru a fi identificate avantajele şi dezavantajele acestora. „Unul din dezavantaje este referitor la frecvenţa cu care se fac acţiuni de monitorizare. Ideal ar fi să fie patru pe an, câte una pentru fiecare sezon. România stă cel mai bine la acest capitol, cu trei monitorizări pe an (primăvara, vara şi toamna), în timp ce în celelalte două state aceste acţiuni au loc doar de două ori pe an, sau chiar şi numai o singură dată”, a spus dr. Boicenco. Proiectul vizează îmbunătăţirea calităţii şi eficacităţii sistemului integrat al monitorizării datelor de mediu la Marea Neagră.

Taguri articol


12