Marea Neagră este unul din marile rezervoare de gaze din lume, având zăcăminte ce ar trebui exploatate, a declarat, ieri, directorul general al transportatorului naţional de electricitate Transelectrica, Adrian Băicuşi, prezent la Neptun la Forumul Regional al Energiei FOREN 2010. \"Cel mai mare consumator este Europa acum, nu China. Se pare că există perspective ca sursa privind gazele să fie foarte promiţătoare în următorii ani\", a precizat Adrian Băicuşi. Potrivit acestuia, în viitor se vor consuma mai multe hidrocarburi decât capacitatea de acoperire a zăcămintelor epuizate. Transelectrica este Operatorul de Transport şi de Sistem din România, care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport care cuprinde 78 staţii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 35.000 MVA, şi 9.028 km de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport. Transportatorul de electricitate are opt sucursale în Bucureşti, Bacău, Constanţa, Cluj, Craiova, Piteşti, Sibiu, Timişoara. De asemenea, în prezent, Transelectrica are şase filiale: OPCOM, Smart, ICEMENERG, Formenerg, ICE Service şi Teletrans.