Pe piaţa de carte tomitană a apărut, de curând, un album de cartofilie care îndeamnă la o călătorie ilustrată, în Constanţa anilor 1895-1945. Cel care se aventurează în acest periplu „va descoperi” clădiri şi locuri care nu mai există decât în cărţile poştale de colecţie sau asupra ...
UCRAINA Nou concept de securitate Ţările de la Marea Neagră au nevoie de o nouă formulă de securitate colectivă, a declarat luni preşedintele Viktor Ianukovici. „Sunt încrezător că vom dezvolta o nouă formulă de securitate colectivă pentru toate statele de la Marea Neagră”, a spus ...
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, şi omologul său sud-coreean, Yu Myung-hwan, vor semna Planul Comun de Acţiune pentru implementarea Declaraţiei privind Stabilirea Parteneriatului Strategic, cu ocazia vizitei pe care şeful diplomaţiei române o va face astăzi şi mâine la Seul. Potrivit unui comunicat ...
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) va scoate a doua oară la concesionare zece perimetre petroliere care nu au fost licitate în cadrul Rundei a X-a, din care şase perimetre se află în platoul continental al Mării Negre, iar patru în Dobrogea, a declarat Alexandru Pătruţi. „Acestea vor fi ...
De aproape o săptămână, puşcaşii marini americani cantonaţi la baza militară de la Mihail Kogălniceanu s-au antrenat împreună cu soldaţii bulgari în poligonul de la Novo Selo, Bulgaria. Militarii americani au venit la Constanţa în cadrul programului Forţei de Rotaţie de la Marea Neagră (Black Sea ...
Conducerea Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa (APMC), în prezenţa secretarului de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Marin Anton, a inaugurat, ieri, lucrările la podul rutier peste Canalul Dunăre - Marea Neagră. Podul este construit la kilometrul 0 + 540, fiind finanţat din fonduri ...
La Teatrul de Stat Constanţa s-a desfăşurat, sâmbătă seară, gala de premiere a Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi (IPIFF), precedată de spectacolul de teatru-dans „Dar cu pianistul cine dansează?”, pe coregrafia şi în regia lui Tunde Baczo şi muzica lui Tibor ...
Ediţia cu numărul cinci a Festivalului şi Concursului de Artă de Avangardă Multimedia „Artensive”, care le-a oferit tinerilor posibilitatea să-şi valorifice potenţialul creativ, a ajuns la final. Evenimentul, organizat de Catedra de Arte Plastice şi Decorative a Facultăţii de Arte din cadrul ...
Criza aduce şi unele beneficii având în vedere că preţul pentru achiziţionarea unei locuinţe e în cădere liberă. Dacă în iulie 2009, un apartament cu două camere în oraşul de la malul mării costa în medie 59.700 de euro, în ianuarie 2010, preţul ajungea la 54.000 de euro, iar în prezent ...
În ciuda crizei economice, turiştii nu renunţă la un sejur pe malul mării. Numărul oficial al turiştilor care se aflau pe litoral la începutul weekendului se apropie de 50.000. Potrivit unei statistici oferite de către Asociaţia Litoral - Delta Dunării, 48.657 de turişti erau înregistraţi oficial, vineri ...
Eurodeputata PSD Adriana Ţicău a fost numită, săptămâna aceasta, raportor pentru opinia Comisiei de Industrie, Energie şi Cercetare (ITRE) a Parlamentului European (PE) în ceea ce priveşte raportul de iniţiativă “Strategia UE pentru Marea Neagră”. Delegaţia PSD în Parlamentul European spune ...
Primăria Medgidia a anunţat că a finalizat proiectul privind extinderea reţelei de canalizare menajeră, precum şi reabilitarea staţiei de pompare ape uzate Medgidia. Proiectul a fost derulat prin programul PHARE CES 2006, schema de investiţii pentru sprijinirea iniţiativelor sectorului public în sectoarele ...
Începând de ieri, peste 340 de jandarmi constănţeni sunt prezenţi pe litoralul românesc al Mării Negre, în acest sezon estival, în misiuni de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, fiind angrenaţi în „Planul de Acţiune Litoral – 2010”, care prevede patrularea în sistem integrat ...
Reprezentanţii Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) invită studenţii şi absolvenţii români să participe la Conferinţa „Dezvoltare Durabilă la Marea Neagră”, organizată în perioada 28-29 august. Evenimentul va reuni tineri de valoare, precum şi reprezentanţi ai diplomaţiei şi ...
Prin programul „Spectacole pentru copii - Caravana Estival 2010“, demarat la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, în urmă cu patru ani, şi derulat în colaborare cu Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Aqua Magic, Acvariul şi Circul Americano, 150 ...
Muzeul de Artă Populară reprezintă, mai ales în sezonul estival, una dintre principalele atracţii turistice ale oraşului Constanţa. Anual, valoroasa sa expoziţie permanentă este vizitată de mii de turişti, atât din ţară, cât şi de peste hotare. Potrivit directorului Muzeului de Artă Populară, dr ...