Compania Naţională “Administraţia Canalelor Navigabile” (CN ACN) şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) au semnat contractul de 14.522.607 lei pentru modernizarea sistemului de semnalizări de navigaţie pe Canalul Dunăre - Marea Neagră cu termen de finalizare la sfârşitul anului ...
Cea de-a doua ediţie a Festivalului Naţional de Teatru pentru Elevi „Aplauze”, organizat de Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” (CBMB), a debutat, ieri, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, cu mult entuziasm. Emoţiile celor 25 de trupe de liceeni şi ...
Sezonul estival continuă, pe litoralul Mării Negre, cu distracţii de vacanţă. Restaurantul-club Kazeboo Beach din Năvodari şi-a întâmpinat primii oaspeţi ai verii, sâmbătă seară, într-un ambient relaxant şi distins. Spre miezul nopţii, localul a devenit neîncăpător pentru toţi cei care au ales să ...
Un bărbat din localitatea constănţeană Cerchezu şi-a pierdut viaţa, joi seară, după ce a alunecat şi a căzut în Canalul Dunăre - Marea Neagră. Oamenii legii au intrat în alertă după ce, în jurul orei 20.00, au fost anunţaţi prin 112 că, pe apa Canalului, în apropierea Gării CFR Medgidia ...
Avocatul angajat de omul de afaceri constănţean Liviu Bamburic pentru a-i apăra interesele în dosarul în care sunt judecaţi cei trei gălăţeni, acuzaţi că au încercat să îl omoare, a reziliat contractul de asistenţă juridică. La termenul de vineri al procesului în care sunt judecaţi Daniel Dediu ...
BANGLADESH Tragedie la Dacca Cel puţin 108 persoane au murit şi alte o sută au fost rănite, după un incendiu de proporţii care a afectat o serie de clădiri din centrul istoric al capitalei Bangladeshului, Dacca, unde operaţiunile de intervenţie au fost abandonate ieri. Incendiul a fost provocat de o ...
Preşedintele bulgar, Gheorghi Părvanov, a încălcat legea, în 2008, în cursul vizitei sale din Uzbekistan, omorând o capră sălbatică, a declarat jurnalista uzbecă Gulasal Kamolova. Ea susţine că a discutat cu localnicii, care i-au spus că preşedintele bulgar a tras într-o capră sălbatică ...
Pasionaţii de cultură care găsesc răgazul, în acest weekend, să se relaxeze în ambientul primitor al muzeelor constănţene, mai au timp până luni să descopere, la Muzeul de Artă, o familie specială. Este vorba despre o insolită expoziţie, care reuneşte lucrările a patru generaţii de creatori din ...
Fostul premier bulgar, Serghei Stanişev, liderul Partidului Socialist Bulgar, de opoziţie, a fost interogat în secret, pentru presupuse scurgeri de informaţii clasificate. Stanişev va fi chemat din nou la audieri, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Securitatea Statului (DANS), la sfârşitul acestei ...
La începutul acestei săptămâni a fost demarată cea de-a doua etapă a exerciţiului Black Sea Rotational Force 2010 în Poligonul Babadag, din judeţul Tulcea. După ce, timp de două săptămâni, s-au antrenat cu militarii români, puşcaşii marini americani au început antrenamentele cu soldaţii macedoneni ...
Peste 400 de familii din localitatea constănţeană Eforie Nord au rămas, ieri după-amiază, fără curent pentru mai multe ore. Disperaţi, peste 50 de locuitori au venit să protesteze în faţa postului de transformare al Enel. Localnicii spun că totul a pornit de la o avarie care a avut loc de dimineaţă şi ...
OPERAŢIUNI AERIENE. Escadrila aeriană americană 452, cu baza în Newburgh, New York, a ajuns la Constanţa la sfârşitul săptămânii trecute pentru a lua parte la exerciţiul „Black Sea Rotational Force“ (BSRF). „Misiunea noastră este de a asigura aprovizionarea aeriană a trupelor de ...
În perioada 2-5 iunie, la Constanţa, va avea loc Adunarea Generală a Medcruise, asociaţie internaţională care are ca principal obiect de activitate susţinerea turismului de croazieră şi promovarea intereselor porturilor care deţin terminale de pasageri. Portul Constanţa este membru al Asociaţiei Medcruise ...
Nava de pasageri, „Costa Mediterranea”, sub pavilion Italia, ce aparţine companiei „Costa Crociere“, una dintre cele mai importante la nivel mondial, a acostat, ieri, pentru prima dată în Portul Constanţa. Potrivit reprezentanţilor firmei care se ocupă de agenturarea acestei nave, Idu ...
Sâmbătă, la Medgidia, a avut loc prima ediţie a Turneului Internaţional de lupte tătăreşti (kureş) Trofeul “Mării Negre”. Pe lângă 67 de concurenţi români, la competiţie au participat 9 sportivi din Crimeea (oraşul Simferopol, Ucraina), 8 din Bulgaria (Svetovo) şi 5 din Turcia (Eskisehir) ...
Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării lansează turiştilor români invitaţia de a petrece o săptămână de vacanţă la mare, la cele mai mici tarife din acest sezon, în cadrul ultimelor două serii ale programului “Litoralul pentru Toţi”, program care se va ...