Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa se află în aceste zile în sărbătoare, împlinind 20 de ani de activitate, momentul deschiderii fiind susţinut în Aula Magna a Universităţii „Ovidius”, sala fiind aleasă nu întâmplător. A fost prima sală în ...
Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa se află la ceas aniversar, unitatea de învăţământ împlinind 20 de ani de activitate. Conducerea facultăţii organizează o serie de manifestări ştiinţifice de înaltă ţinută academică. Până pe 14 mai, la universitatea ...
LOVITURĂ RATATĂ. Câteva sute de litri de motorină s-au deversat, ieri, în Marea Neagră, după ce hoţii de combustibil au spart o conductă de transport produse petroliere aparţinând societăţii Oil Terminal. Din primele cercetări efectuate în acest caz de poliţiştii constănţeni a reieşit că ...
La sfârşitul săptămânii trecute, un pluton de soldaţi americani format din puşcaşi marini şi membri ai forţelor navele au ajuns în baza militară din localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu. Cei aproape 100 de soldaţi au misiunea de a pregăti baza pentru desfăşurarea Forţei de Rotaţie de la ...
DRUMUL. “Crişanul e capitala Deltei”, ne spune cu mândrie nedisimulată Adrian Oprişan, administratorul pensiunii în care urmează să ne cazăm, în timp ce lotca lui albastră se desprinde de pontonul sfrijit de la Murighiol şi începe călătoria către braţul Sulina. Mai întâi traversăm ...
În perioada 19-30 aprilie 2010, la sediul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) din Constanţa, a avut loc prima etapă a licitaţiei pentru sectoarele de plajă ale Mării Negre. În urma analizei documentaţiilor depuse, au fost atribuite 29 de subsectoare, dintre care în staţiunea Mamaia - 21 ...
Vineri, 14 mai 2010, are loc, în Constanţa, a patra ediţie a Memorialului Lumânărilor Aprinse (de comemorare a celor răpuşi de SIDA), eveniment important şi de tradiţie pentru comunitatea locală, susţinut de Fundaţia „Baylor Marea Neagră”, organizaţia World Vision - biroul zonal Constanţa ...
Apreciatul pianist constănţean Harry Tavitian va concerta la Istanbul, alături de prietenul şi colegul său de scenă, percuţionistul sătmărean Cserey Csaba. Evenimentul, organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul, are loc mâine, de la ora 22.00, în ...
A devenit deja o tradiţie ca Asociaţia Filateliştilor „Tomis” să marcheze, anual, Zilele Municipiului Constanţa prin organizarea unei expoziţii atractive de cărţi poştale vechi ilustrate. Prin această manifestare cu parfum de epocă, cartofilii constănţeni îşi expun cele mai frumoase piese de ...
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a subliniat luni, la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor de Externe ai UE, că România susţine ridicarea vizelor pentru Rusia, dar într-o abordare regională, care să asigure nu doar progrese în relaţia cu Moscova, ci şi faţă de statele vizate de Parteneriatul Estic ...
Primăria Mangalia şi ONG-ul „Mare Nostrum” din Constanţa derulează o campanie de conştientizare a populaţiei privind necesitatea colectării uleiului vegetal uzat. Campania face parte dintr-un proiect finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar ...
RUSIA Explozie în mină Două violente explozii s-au produs, sâmbătă, într-o mină din vestul Siberiei, provocând moartea a 12 mineri, în timp ce 59 de persoane sunt internate, iar cel puţin 83 sunt date dispărute. În total, 64 de muncitori au fost prinşi în subteran în urma primei explozii. Patru ore ...
”Ucraina nu intenţionează să-şi schimbe graniţa cu România, chiar dacă este vorba despre o insulă nelocuită de pe Dunăre”, a declarat ministrul ucrainean de Externe, Konstantin Hrişcenko, întrebat despre ”pretenţiile” Bucureştiului privitoare la insula Maican de pe Dunăre ...
Deputatul PSD Bogdan Niculescu-Duvăz s-a arătat nemulţumit, vineri, că, “deşi au trecut trei ani de când a aderat la Uniunea Europeană, România nu a reuşit să se integreze cu adevărat, fiind izolată pe plan internaţional din cauza preşedintelui Traian Băsescu”. El a atras atenţia ...
Bibliofililor li se pregăteşte un eveniment editorial deosebit: lansarea volumului de colecţie „Constanţa Remember 1895-1945”. Albumul, realizat în condiţii grafice de excepţie, poartă semnătura regretatului colecţionar Viorel Ovidiu Lipovan şi a lui Gabriel-Octavian Nicolae, preşedinte al ...
Primul român publicat în revista ”Science”. Bogdan Onac, în vârstă de 48 de ani, profesor în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, contrazice teoria veche de 70 de ani privind ciclurile glaciare. Acesta a adus primele dovezi că erele glaciare nu se repetă la 100.000 de ani, aşa cum ...