Circulaţia navelor pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, între Cernavodă şi Hîrşova, a revenit la normal, sîmbătă seară, după ce autorităţile fluviale au reuşit repunerea pe apă a barjei încărcate cu minereuri de fier, eşuată în urmă cu o zi. Evenimentul s-a petrecut vineri, în jurul orei 21.30 ...
Elegant, ermetic şi sofisticat, yachting-ul este unul dintre sporturile high-class care include un segment destul de restrîns de practicanţi - în comparaţie cu alte sporturi nautice şi nu numai - dar care se adresează tuturor iubitorilor de mare, de aventură şi de senzaţii tari. În cadrul evenimentului ...
Pentru că tot este sezon estival şi cea mai potrivită locaţie pentru filmarea unui videoclip nu poate fi decît undeva aproape de malul mării, componentele trupei „Etnic”, Roxana şi Elena, au pornit, zilele trecute, în recunoaştere pe litoralul Mării Negre. După ce au primit mai multe variante de ...
Rusia şi-a exprimat, vineri, îngrijorarea cu privire la exerciţiile militare comune NATO-Ucraina, care se desfăşoară în Marea Neagră, afirmînd că liderii fostului stat sovietic încearcă să oblige poporul să adere la NATO împotriva voinţei sale. Rusia, nemulţumită de extinderea NATO către graniţele ...
„Ciobanul zburător\" de Cătălin Muşat, şi „Faţa galbenă care rîde\", de Constantin Popescu, au fost selectate în secţiunea „Leopards of Tomorrow\" - competiţia internaţională dedicată filmelor de scurtmetraj din cadrul Festivalului de la Locarno (6-16 august). La secţiunea ...
Primul pas verde către Europa a fost făcut de către hotelul Saturn, din staţiunea cu acelaşi nume, unitate care a primit ieri, de la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD), brevetul ce atestă dreptul de utilizare a etichetei ecologice pentru serviciile de cazare turistică. Comisia Naţională ...
Directorul Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR), Marius Postelnicescu, pare să înţeleagă situaţia apei de îmbăiere şi pe cea a beach-barurilor mult mai bine decît reprezentanţii acestei instituţii - Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral - în teritoriu, el susţinînd declaraţiile de ...
Executivul UE va adopta la 23 iulie trei rapoarte referitoare la problemele de justiţie, infracţionalitate şi corupţie în Bulgaria şi România, precum şi la gestionarea fondurilor UE în ambele state riverane Mării Negre, care au aderat concomitent la blocul comunitar, în 2007. Potrivit unor surse europene ...
Set Events dă startul celei de-a treia ediţii a concursului internaţional de veliere Regatta Mării Negre Audi. Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a trei zile, de vineri, 18 iuluie şi pînă duminică, 20 iulie, în marina Ana Yacht Club din Eforie Nord. Manifestarea are loc în contextul dezvoltării ...
Cotidianul „Adevărul“ a continuat ieri seria articolelor denigratoare la adresa litoralului românesc, deşi instituţiile implicate au explicat modalitatea prin care apele uzate sînt epurate prin cele nouă staţii de epurare. Fără a lua în considerare declaraţiile oficialităţilor locale, şi mai ...
În această sîmbătă, iubitorii muzicii electronice îşi dau întîlnire pe plaja situată între staţiunile Saturn şi Venus, pentru a participa la „Liberty Parade“, cel mai colorat şi mai exploziv eveniment house al anului. La această sărbătoare a muzicii sînt aşteptaţi peste 40.000 de fani ...
Bulgaria - Gaze toxice în hotel Doi copii bulgari şi o femeie au fost internaţi în spital după ce au inhalat gaze toxice în camera lor de hotel, în apropierea staţiunii litorale Nessebar, de pe coasta Mării Negre, informează novinite.com. Vieţile victimelor sînt în afara oricărui pericol, potrivit ...
Uniunea Democrată Turcă din România participă, în perioada 17-26 iulie, la Festivalul Internaţional de Folclor - Yafem 2008, care se desfăşoară la Yalova, în Turcia. La această manifestare sînt invitate să ia parte 27 de ansambluri folclorice din 22 de ţări printre care: Siria, Iordan, Irak, Georgia ...
Plecaţi încă de duminică în capitală, jucătorii formaţiei HCM Constanţa au efecuat ieri dimineaţă vizita medicală la Centrul de Medicină Sportivă. Începută la 7.30, vizita medicală s-a întins pînă la ora 14.00, astfel că abia în cursul după-amiezii delegaţia constănţeană a plecat spre ...
Agenţia Naţională de Acvacultură şi Pescuit (ANAP) deschide, începînd cu 11 august, prima sesiune pentru depunerea proiectelor de investiţii în cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit (POP). În această primă sesiune vor fi acordate fondurile nerambursabile pentru investiţii la bordul navelor de ...
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, reprezentanţii asociaţiilor patronale ale agenţiilor de turism şi hotelierilor de pe litoral, precum şi ai Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) dezmint informaţiile apărute în presa centrală - cotidianul ...