Telegraf Online - tag: Marea Neagră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre Marea Neagră

5 % din victimele traficate pentru exploatare sexuală provin din Constanţa
19 iunie 2008 5 % din victimele traficate pentru exploatare sexuală provin din Constanţa

Complexul “Majestic” din staţiunea Mamaia este, pentru trei zile, gazda Conferinţei Regionale ce are ca temă „Întărirea răspunsului în materie penală faţă de traficul de persoane în regiunea Mării Negre”, organizată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) ...

DADL NU „Respectă plaja!”
19 iunie 2008 DADL NU „Respectă plaja!”

Sub egida „ne-am adunat ca să ne-ntîlnim”, la Mangalia a avut loc deschiderea lucrărilor proiectului „Respectă plaja!”, cu al său program „Să păstrăm apele curate!”. „Adunaţii” de la Mangalia, în ordinea implicării concrete în peisajul litoralului ...

NATO şi nu Rusia decide aderarea Ucrainei
17 iunie 2008 NATO şi nu Rusia decide aderarea Ucrainei

Preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko şi secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, au declarat, luni, la Kiev, că numai statele din Alianţă pot lua o decizie în legătură cu aderarea Ucrainei, respingînd un drept de veto rusesc pe această temă. “Trebuie să se reţină că este un dialog ...

Trofeul “Tomis” la yachting, la start!
16 iunie 2008 Trofeul “Tomis” la yachting, la start!

Trofeul “Tomis” la yachting deschide sezonul sporturilor nautice în portul turistic Tomis din Constanţa. După ce la sfîrşitul lunii trecute Marea Neagră a găzduit prima regată internaţională de yachting offshore, “First Black Sea International Regatta 2008”, astăzi, la ora 11.15, va ...

Final de stagiune la Teatrul „Oleg Danovski”, cu „Armonic Brass Quintet“
16 iunie 2008 Final de stagiune la Teatrul „Oleg Danovski”, cu „Armonic Brass Quintet“

Cei cinci instrumentişti de la „Armonic Brass Quintet“ le-au dăruit „Bijuterii muzicale” melomanilor prezenţi, vineri seară, în sala Studio a Teatrului de Operă şi Balet „Oleg Danovski“. Recitalul a reprezentat nu doar o întîlnire cu publicul, ci a marcat, totodată ...

Biletele la „The Mission Dance Weekend”, între 30 şi 50 de lei
3 iunie 2008 Biletele la „The Mission Dance Weekend”, între 30 şi 50 de lei

„The Mission Dance Weekend” va avea loc în staţiunea Mamaia, pe plaja Hanul Piraţilor, în perioada 11-12 iulie şi va aduce iubitorilor muzicii house, cunoscuţi DJ, atît din străinătate, cît şi din România. Biletele pentru acest eveniment de excepţie, care va avea loc la malul mării, pot fi ...

„Noi nu înşelăm lumea, noi cîntăm live”
3 iunie 2008 „Noi nu înşelăm lumea, noi cîntăm live”

De 30 de ani, Dan Bitman este solistul şi liderul uneia dintre cele mai îndrăgite şi longevive formaţii din România, „Holograf”. În ciuda succesului de care se bucură grupul, Dan Bitman a rămas acelaşi suflet tînăr, plin de viaţă, la fel de modest şi de sincer. Cu prilejul unui concert pe ...

România: un medic stomatolog la 500 de persoane şi unul la 3.000 în mediul rural
31 mai 2008 România: un medic stomatolog la 500 de persoane şi unul la 3.000 în mediul rural

Cea de-a VII-a ediţie a Congresului Internaţional de Sănătate Orodentară şi Management în euroregiunea Mării Negre a continuat în cursul zilei de vineri cu prelegeri susţinute de nume mari din învăţămîntul universitar european. Printre lucrările prezentate de invitaţii Facultăţii de Medicină ...

DADL lasă plaja pradă ilegalităţilor
31 mai 2008 DADL lasă plaja pradă ilegalităţilor

A trecut o lună de la deschiderea oficială a sezonului estival, însă Mamaia îşi întîmpină turiştii într-un mod cît se poate de dezolant. Nu neapărat pentru că eroziunea costieră înghite de la an la an tot ce a mai rămas din nisip, ci pentru că, pur şi simplu, în Mamaia, plaja este neamenajată ...

Ambarcaţiuni de colecţie la “First Black Sea International Regatta 2008”
31 mai 2008 Ambarcaţiuni de colecţie la “First Black Sea International Regatta 2008”

Prima “Regată Internaţională a Mării Negre”, competiţie internaţională de yachting offshore, care se desfăşoară între Mangalia şi Balcic, a început, ieri, în portul turistic Mangalia, evenimentul reunind la start 18 ambarcaţiuni din cele trei ţări participante - România, Bulgaria şi ...

Telegrafic
31 mai 2008 Telegrafic

SUA – Macara prăbuşită la New York O macara amplasată pe un şantier de construcţii din cartierul Manhattan din New York s-a prăbuşit, vineri, incidentul soldîndu-se, potrivit unor informaţii neconfirmate, cu doi morţi, relatează postul de televiziune WNBC în pagina electronică. Postul de ...

Zona Metropolitană va atrage investiţii de 30 miliarde de euro
31 mai 2008 Zona Metropolitană va atrage investiţii de 30 miliarde de euro

Potrivit unui studiu realizat de specialişti în domeniul dezvoltării urbane de pe plan local, împreună cu experţi de la Organizaţia Mondială a Antreprenorilor (OMA) - Divizia Europa Centrală şi de Est, Zona Metropolitană Constanţa va atrage, în următorii 10 - 15 ani, investiţii de peste 30 de miliarde ...

Toate velele sus!
30 mai 2008 Toate velele sus!

Începînd de astăzi, Marea Neagră va fi gazda primei regate internaţionale de yachting offshore “First Black Sea International Regatta 2008”. Cel mai important eveniment de yachting organizat pînă acum reuneşte la start peste 20 de veliere din România, Ucraina şi Bulgaria, acestea urmînd să fie ...

Medicii stomatologi din toată lumea s-au reunit la Albena
30 mai 2008 Medicii stomatologi din toată lumea s-au reunit la Albena

Peste 1.300 de medici stomatologi şi generalişti s-au adunat la Albena, Bulgaria, în perioada 25-28 mai pentru a lua parte la cea de-a VI-a ediţie a Congresului Internaţional de Sănătate Orodentară şi Management în euroregiunea Mării Negre. Evenimentul este organizat de către Facultatea de Medicină ...

Braconier prins în flagrant
30 mai 2008 Braconier prins în flagrant

Jandarmii constănţeni împreună cu inspectori ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură au desfăşurat, miercuri seara, o acţiune privind prevenirea şi combaterea braconajului pe canalul Dunărea-Marea Neagră. În zona unei crescătorii piscicole din localitatea constănţeană Faclia, jandarmii ...

Plaja din Mamaia, sufocată de construcţiile ilegale
30 mai 2008 Plaja din Mamaia, sufocată de construcţiile ilegale

Să fie clar! Turismul în staţiunile româneşti de la Marea Neagră nu mai este ce a fost! De la zecile de mii de turişti care dădeau năvală pe plajele româneşti înainte de 1989, fie ei cehoslovaci, polonezi, est-germani sau alţi fraţi de suferinţă din lagărul comunist, am ajuns să începem vara cu ...

1...297298299300301...354
12