În perioada 9 – 15 iulie, în Portul Turistic Mangalia, se va desfăşura Festivalul „Euro Callatis”, un amplu eveniment al cărui program cuprinde concerte live, manifestări culturale, dar şi sportive. În cadrul unei conferinţe de presă, organizată, ieri, la Hotel Paradiso din Mangalia ...
Handbaliştii români, grupă accesibilă în preliminariile CM Vineri s-a desfăşurat la Bratislava tragerea la sorţi a grupelor preliminare de calificare în play-off-ul Campionatului Mondial din 2009 din Croaţia. România a fost cap de serie, iar adversarele din Grupa a III-a preliminară vor fi Letonia şi ...
La Constanţa are loc, timp de două zile, în premieră naţională, un workshop pe tema tehnologiilor inovative. Workshop-ul este organizat de Universitatea „Andrei Şaguna”, împreună cu „European Institute For Innovative Technologies”, partenerul londonez al instituţiei de învăţămînt ...
Dispeceratul Direcţiei Apelor Dobrogea - Litoral (DADL) a fost sesizat, joi seară, de existenţa unei poluări cu hidrocarburi în staţiunea Mamaia. Inspectorii DADL au constatat că, într-adevăr, pe plaja din dreptul Cazinoului din Mamaia, dar şi a hotelurilor Patria, Unirea, Tomis şi Iaki, pe nisip, existau ...
Trei bărbaţi au solicitat ajutorul Autorităţii Navale Române, după ce ambarcaţiunea pe care se aflau s-a defectat în largul Mării Negre. Potrivit şefului Serviciului SAR Poluare din cadrul ANR, Dumitru Bucureşteanu, cei trei au plecat din portul Tomis către zona Belona din Eforie Nord, la bordul navei de ...
Magistraţii Tribunalului Constanţa l-au condamnat, vineri, la închisoare pe viaţă pe Remus Ştefan Chiper, bărbatul care a ucis cu sînge rece trei persoane şi a aruncat cadavrele acestora în canalul Dunăre - Marea Neagră, pentru a le fura autoturismele. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a dispus plata ...
Specialiştii în probleme de mediu spun că ecosistemul Mării Negre a început să îşi revină, în prezent fiind în covalescenţă după anii în care gradul de poluare atinsese cote alarmante. Acest lucru se datorează şi faptului că în ultimii ani, obligate de legislaţia în domeniu, autorităţile ...
Nivelul fluviului Dunărea a fost afectat de secetă, iar hidrologii anunţă o scădere continuă a apelor şi o diminuare a debitului. Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Canalelor Navigabile (ACN), la Cernavodă, nivelul Dunării a scăzut cu aprox. 30 centimetri, îngreunînd navigaţia. Acest lucru a ...
Guvernul a decis că poliţiştii vor putea da amenzi pentru nerespectarea reglementărilor privind oprirea muzicii după ora 1 noaptea. "Avînd în vedere faptul că acţiunile de control se referă la tulburarea liniştii publice şi că aceste controale presupun un grad de pericol, legislaţia a fost modificată ...
Deputatul PSD de Constanţa Alexandru Mazăre va face în vacanţa parlamentară demersuri pe lîngă Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD) pentru ca Lacul Siutghiol să nu intre în proiectul Natura 2000, iar Marea Neagră să nu fie declarată integral sit Natura 2000. Alexandru Mazăre a declarat ...
În secolele VII - VI î.Hr., teritoriile traco-getice au intrat în sfera intereselor grecilor, prin punerea temeliilor primelor colonii, acest fapt demonstrînd că populaţia getică atinsese un stadiu avansat în evoluţia sa pe plan social-economic şi politic, devenind aptă pentru întreţinerea unor relaţii ...
Creşterea numărului de turişti în zona litoralului Mării Negre, în Delta Dunării, pe perioada sezonului estival, a determinat conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) să adopte o serie de măsuri de supraveghere a traficului rutier în zona de competenţă, de fluidizare a ...
A XIII-a ediţie a “Tomis Yacht”, tîrg specializat de ambarcaţiuni sportive, de agrement şi de pescut, mobilier camping, terase şi grădini de vară şi articole sport, a debutat, ieri, în Portul Turistic Tomis, urmînd să fie deschis pentru vizitare pînă pe 25 iunie 2007, între orele 11.00 şi ...
A crescut numărul celor care dau frecvent cu bîta în balta naţională. Tot felul de politicieni tălîmbi continuă să calce în străchini sau să dea armonios cu bîta în baltă… Sînt informat că bîta şi balta au fost trecute în rezervaţia politichiei noastre naţionale de cînd, la iniţiativa ...
Consiliul Uniunii Scriitorilor din România (USR) a aprobat, la începutul acestei luni, intrarea unor noi scriitori în Filiala Dobrogea a USR. Este vorba de prozatorul şi scenaristul Jean Lorin Sterian, poetul, prozatorul şi publicistul Tudor Costache şi de eseistul şi prozatorul Elvira Iliescu. Jean Lorin ...
Un tînăr constănţean, de 27 de ani, şi-a pierdut viaţa, duminică seara, în largul Mării Negre, după ce a fost lovit de un trăsnet. Ploaia torenţială care a inundat mai multe bulevarde din Constanţa şi i-a înspăimîntat pe turiştii din staţiunea Mamaia, l-a prins pe Florin Bogdan Ciubotariu ...