Încă un pas important pentru sistemul sanitar din România. Evaluarea moleculelor noi şi a celor existente va începe astăzi şi până la sfârşitul lunii august ar putea fi prezentată o listă potenţială privind noile medicamente compensate, a declarat ieri preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului ...
Puţini dintre noi ştiu că Marea Neagră a fost populată de lei de mare în zona Dobrogei. Singurul leu de mare care mai trăiește în județul Constanța se numește John, este cazat la Delfinariul Constanța și nu este nici măcar membru al speciei care a părăsit coasta vestică a ...
Casa de licitații Artmark s-a mutat, și în această vară, la Marea Neagră și, odată cu ea, au venit și obiecte de lux și picturi având ca sursă de inspirație marea și misterul feminin. Toate aceste obiecte fac parte din licitațiile de Marine & Marinărit și ...
Doi cetățeni georgieni, călăuzele celor 52 de migranți salvați miercuri de polițiștii de frontieră constănțeni, au ajuns în spatele gratiilor. Judecătorii Tribunalului Constanța i-au arestat preventiv pe Borkvadze Resan și pe Vahktangidze Merab, pentru o perioadă de 30 ...
Cei 52 de migranţi, între care 15 copii, salvaţi, miercuri, de Poliţia de Frontieră de pe o navă interceptată în apele Mării Negre, în apropiere de Vama Veche, au cerut azil şi au fost cazaţi într-un centru din Galaţi pentru solicitanţii de azil, informează Inspectoratul General pentru Imigrări ...
Patru nave de război ale NATO care au participat la exercițiile Breeze 2014 au părăsit apele Mării Negre. Navele fac parte din Gruparea Navală Permanentă de Luptă împotriva Minelor din Mediterana. Simultan cu exercițiile Alianței Nord-Atlantice, Rusia a efectuat ample manevre militare implicând ...
Pentru a combate evaziunea fiscală cu cereale, Poliția Română a dispus ieri, aproape de finalul campaniei de recoltare, efectuarea unor vaste controale la transportatorii care ajung în Portul Constanța. Oficialii Poliției Române spun că aceste verificări au vizat legalitatea documentelor şi a ...
O acțiune de control în Marea Neagră s-a transformat, în doar câteva clipe, într-o misiune de salvare pentru polițiștii de frontieră constănțeni. Aceștia au descoperit că o navă care intrase ilegal în apele teritoriale românești se afla în pericol de scufundare, în ...
Interpretul imnului celebrei stațiuni de la Marea Neagră, „A lu' Mamaia”, cântărețul Speak, şi-a găsit timp, printre concerte, pentru realizarea unui nou tatuaj. Solistul şi-a desenat pe gambă un personaj din jocul video „Mortal Kombat”, pe fiorosul Scorpion. „L-am ales ...
Fotografia este un domeniu artistic foarte îndrăgit de tineri, atât la nivel profesional, cât și de amatori, iar avansarea noilor tehnologii îi ajută să parcurgă mai repede pașii. Dincolo de controversatele „selfie-uri“ cu telefoane mobile, foarte mulți adolescenți și ...
În fiecare vară, traficul spre Portul Constanța este supraaglomerat. Pentru șoferii de tir, descărcarea mărfii în port reprezintă un adevărat calvar. Sunt nevoiți să stea zeci de ore la cozi interminabile. Finalizarea noulului pod rutier care traversează Canalul Dunăre - Marea Neagră și ...
Din dispoziția șefului Poliției Române, Petre Tobă, efective din cadrul Poliţiei Române acționează în sistem integrat pentru verificarea şi controlul legalităţii transportului de mărfuri efectuat către Portul Constanţa pe cale rutieră, feroviară şi navală. Activităţile se ...
Un număr de 54 de migranți din Orientul Mijlociu, între care 15 copii, au fost salvați de polițiștii de frontieră din Constanța, după ce au fost interceptați pe Marea Neagră, la bordul unei nave fără pavilion arborat, la aproximativ 18 mile marine de plaja din Vama Veche. Potrivit ...
Rusia îşi va consolida flota militară la Marea Neagră, al cărei sediu se află în Crimeea, peninsula ucraineană alipită de Moscova în martie, a anunţat armata, ieri. ”Am început dezvoltarea unei puternice flote la Marea Neagră”, a declarat amiralul Aleksandr Vitko într-un mesaj difuzat de ...
Conducerea SC RAJA SA a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că prețul apei va rămâne neschimbat până la sfârșitul anului, în ciuda scumpirilor care s-au tot făcut la utilități. Directorul general al companiei, Felix Stroe, a declarat că, în prezent, Constanţa se ...
Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit, în această seară, 56 de migranți afgani care se aflau la bordul unei ambarcațiuni ce plutea în derivă în Marea Neagră. Transfugii urmează să fie aduși de oamenii legii în portul Constanța.