Distrugătorul american „USS Donald Cook“ este aşteptat, astăzi, să intre în Marea Neagră. Nava de război a fost trimisă în zonă în cadrul eforturilor militare americane de susţinere a aliaţilor est-europeni, îngrijoraţi de masarea trupelor ruse la frontiera cu Ucraina. Deplasarea ...
Nava de război USS Donald Cook este programată să intre în Marea Neagră mâine, în cadrul eforturilor militare americane de susţinere a aliaţilor est-europeni îngrijoraţi de masarea unor trupe ruse la frontiera cu Ucraina. Nava urmează să efectueze exerciţii şi vizite în porturi de la Marea Neagră ...
Cea de-a 15-a Reuniune a Comitetului Memorandumului de Înţelegere al Mării Negre privind Controlul Statului Portului (PSC) a debutat ieri la hotelul Ibis din Constanţa, eveniment găzduit de Autoritatea Navală Română (ANR). La lucrările reuniunii participă, timp de trei zile, reprezentanţi ai statelor membre ...
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) va fi vineri, de la ora 13.00, gazda unei triple lansări de carte, eveniment care se adresează deopotrivă specialiştilor şi iubitorilor de istorie. Astfel, în aula „Adrian Rădulescu” va fi lansat volumul „Production and Trade of ...
Distrugătorul american „USS Donald Cook“ urmează să ajungă în Marea Neagră în cel mult o săptămână, pentru a oferi garanţii de securitate aliaţilor preocupaţi de intervenţia rusă în Ucraina, a declarat colonelul american Steven Warren, un purtător de cuvânt al Pentagonului. Echipat cu ...
TABLOUL GEO-POLITIC Criza din Ucraina a dat peste cap Europa. E drept că nici mişcările ruseşti de trupe (40.000 de soldaţi la graniţa estică a ucrainenilor), alipirea Crimeei şi ameninţările lui Putin la adresa Ucrainei nu au fost tocmai lucruri de ignorat. Fiecare ţară îşi schimbă strategia ...
În perioada 7-11 aprilie, în toată ţara se desfăşoară programul „Şcoala altfel. Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Pe toată durata acestuia, şcolile şi grădiniţele din ţară nu îşi susţin orele în clase, ci organizează diferite activităţi extraşcolare, precum vizite la ...
Distrugătorul american USS Donald Cook urmează să ajungă în Marea Neagră în cel mult o săptămână pentru a oferi garanţii de securitate aliaţilor preocupaţi de intervenţia rusă în Ucraina. "Am decis trimiterea unei nave militare în Marea Neagră. Va ajunge în circa o săptămână", a declarat ...
Florin Piersic jr. vine la Constanţa, în această miercuri, pentru a prezenta publicului de la malul Mării Negre „Freak Show”, un one-man-show unic în România. Spectacolul va avea loc de la ora 21.00, în restaurantul Harlequin din staţiunea Mamaia. Realizat după un material scris de Florin Piersic ...
Explicaţii pertinente şi detalii despre ce s-a întâmplat în noaptea cumplitului incendiu care a devorat împingătorul „Dunafoldvar“ şi l-a trimis pe fundul Canalului Dunăre - Marea Neagră vom afla abia peste aproximativ zece zile. Poate nu este chiar un mister, deşi pentru unii marinari cu state ...
Mii de militari ruşi sunt staţionaţi la frontiera dintre regiunea separatistă Transnistria şi Ucraina, afirmă vicepremierul ucrainean, Vitali Iarema, precizând că serviciile secrete ruse au intensificat activităţile de spionaj din Transnistria. ”Potrivit informaţiilor noastre, între 10.000 şi 15.000 ...
Autoritatea Navală Română (ANR) găzduiește în perioada 8 - 10 aprilie 2014, la hotelul Ibis din Constanța, cea de-a 15-a reuniune a Comitetului Memorandumului de Înțelegere al Mării Negre (BS MOU) privind Controlul Statului Portului (PSC). La această reuniune au confirmat participarea: Bulgaria ...
Un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Detaşamentul Medgidia, a intervenit, vineri noapte, pentru a stinge un incendiu izbucnit la bordul împingătorului „Duna FLDVAR“, aflat pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, aproape de intersecţia spre Canalul Poarta Albă - Midia ...
În urma analizării documentaţiei tehnice, în vederea implementării de “Măsuri pentru punerea în siguranţă şi lucrări de înlocuire a hobanelor pentru podul de pe DN 39, km 8+988, la Agigea - Faza II - Înlocuire hobane existente”, au fost aprobate noi măsuri în ceea ce priveşte ...
Blocajul de comunicare dintre NATO şi Rusia, provocat de „complexul Crimeea”, aduce, la doar câteva zile, noi mişcări de trupe în apropierea graniţei cu Ucraina. În timp ce NATO aruncă în scenă noi exerciţii planificate din timp, Rusia spune, fără ocolişuri, că nimeni nu poate să interzică ...
Pe vremea în care pălmuirea reprezenta atacul suprem la onoare, obrazul astfel pătat nu putea fi spălat decât printr-un duel în care unul dintre oponenţi trebuia să moară. Cred că acesta este singurul gest pe care Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) l-ar merita după ce doi oameni au murit din cauza ...