Reprezentanţii Autorităţii Navale Române (ANR) a participat la lucrările celei de a 81-a întîlniri a Comitetului de Siguranţă Maritimă (MSC), organizată la sediul Organizaţiei Maritime Internaţionale (IMO) din Londra, în perioada 10-19 mai. Potrivit directorului departamentului Operaţiuni Navale din cadrul ANR, Şerban Berescu, la Londra au fost supuse analizei şi adoptării mai multe propuneri de amendamente la convenţiile internaţionale. "S-au pus în discuţie amendamente privind siguranţa navelor de pasageri, măsuri de întărire a securităţii maritime, noi standarde privind proiectarea, construcţia şi echiparea navelor, siguranţa navigaţiei şi transportul mărfurilor periculoase în containere. De asemenea, au fost dezbătute şi problemele de radiocomunicaţii, căutare şi salvare pe mare, pirateria şi atacurile armate împotriva navelor comerciale", a precizat Şerban Berescu. El a spus că accentul a fost pus pe măsurile necesare pentru întărirea securităţii maritime. "S-a dezbătut aprins implementarea unui sistem de identificare la distanţă şi urmărire a navelor (LRIT). Părerile au fost împărţite, însă România a susţinut punctul de vedere al statelor Uniunii Europene privind dreptul de acces al statului costier la informaţiile furnizate de LRIT şi stabilirea unei zone minime de 1.200 mile marine de la care acesta este îndreptăţit să primescă astfel de informaţii", a adăugat Şerban Berescu.
O altă problemă intens dezbătută a fost problema certificării şi perfecţionării navigatorilor privind efectuarea serviciului la bord sub aspectul securităţii navelor şi facilităţilor portuare. Din punctul de vedere al securităţii navelor şi echipajului pe agenda de lucru a unui comitet de lucru s-a inclus revizuirea convenţiei şi a codului STCV - privind pregătirea şi certificarea navigatorilor. "Este important să implementăm convenţia şi codul STCV, deoarece din ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, marinarii noştri vor deveni marinari europeni şi trebuie să fie pregătiţi ca atare", a mai spus Berescu.
România, membră a Memorandumului de la Paris
La începutul lunii mai, în Franţa, s-a organizat a 39-a întîlnire a Comitetului Memorandumului de la Paris (Paris MOU), privind activitatea de Port State Control (PSC). La această întîlnire, România a fost invitată ca ţară cu statut de membru cooperator, însă statele membre au apreciat că ţara noastră întruneşte standardele de calitate în domeniul inspecţiilor PSC şi au votat ca la următoarea întîlnire de la Paris MOU, din luna mai 2007, România să devină membru cu puteri depline. Potrivit lui Şerban Berescu, "la întîlnirea din Franţa s-a apreciat că zona Mării Negre este o zonă cu factori de risc, în sensul că nave sub diverse pavilioane de complezenţă, aflate în situaţii precare privind standardele tehnice încă mai pot opera, punînd în pericol siguranţa navigaţiei şi mediul marin". În acest sens, ANR va dezvolta în viitor o campanie de monitorizare a navelor sub standard care vor veni în porturile româneşti cu obiectivul clar de eliminare a acestora din operare. "Intenţia statelor europene este aceea ca în zona de jurisdicţie a statelor membre să nu mai opereze decît navele care respectă standardele de calitate cerute de instrumentele IMO obligatorii, poziţie susţinută şi de delegaţia României", a conchis directorul departamentului Operaţiuni Navale, din cadrul ANR.