Elveţia fusese stabilită gazda ediţiei a V-a chiar înainte de 1950, în alegerea făcută de FIFA contînd foarte mult faptul că mica ţară alpină, neutră pe timpul conflagraţiei mondiale, nu era afectată de dezastrele războiului. Cu o generaţie talentată, în care străluceau Apolzan, Petschowski şi Ozon, România s-a bătut pentru calificare, dar a fost învinsă în meciul decisiv de Cehoslovacia cu 1-0, pe Stadionul "23 August". În 1952, la Helsinki, Ungaria se afirma ca o forţă mondială, cucerind laurii olimpici după finala contra Iugoslaviei (3-0). Se năştea o super-echipă, care a spulberat, pe "Wembley", un mit vechi de 90 de ani: prima înfrîngere a Albionului pe teren propriu în faţa unei formaţii de pe continent (scor 3-6!). “Revanşa” s-a încheiat mai umilitor, 1-7 la Budapesta, Ungaria devenind mare favorită la titlul mondial. Dar, ca şi pe "Maracana", istoria avea să se repete... “Uraganul” maghiar a “măturat” totul pînă în finală: 8-3 cu RFG, 9-0 cu Coreea de Sud, în grupe, 4-2 cu Brazilia, în sferturi, 4-2 cu Uruguay, campioana en titre, în semifinale. Echipa Republicii Federale a Germaniei participa în premieră la un turneu final, după ce în 1950 absentase din motive politice. Practicînd un fotbal modern, spectaculos, germanii au impresionat în meciul cu austriecii, din semifinale, cîştigînd fără drept de apel (6-1!). Prima finală de campionat mondial transmisă în direct la televiziune s-a disputat în data de 4 iunie, pe stadionul "Wankdorf" din Berna, în prezenţa a 70.000 de spectatori. Arbitrul englez Ling a condus formaţiile - RFG: Turek - Posipal, Liebrich, Kohlmaeyer - Eckel, Mai - Rahn, Morlock, Ottmar Walter, Fritz Walter, Schafer; Ungaria: Grosics - Buzanszky, Lorant, Lantos, Boszik, Zakarias - Czibor, Kocsis, Hidegkuti, Puskas, Toth I. Meciul pentru titlu părea dinainte cîştigat, mai ales că, în optimile de finală, Ungaria învinsese RFG cu 8-3! Mai întîi şi-a făcut numărul cel mai celebru atacant al epocii, Ferenc Puskas, o legendă a fotbalului maghiar (83 de goluri în 84 de selecţii) înainte de a deveni o stea în echipa de vis a lui Real Madrid. 1-0 în min.6. O combinaţie rapidă între Hidegkuti şi Kocsis l-a pus în poziţie de gol pe Czibor şi acesta n-a ratat: 2-0 în min.8! La acest scor, ungurii, convinşi că încheiaseră conturile, au slăbit ritmul, permiţîndu-le adversarilor să egaleze, după golurile lui Morlock şi Rahn. Incredibila capacitate a germanilor de a remonta, care avea să facă multe alte victime de-a lungul timpului, producea o surpriză de proporţii, Rahn semnînd victoria în min.84, cu un şut din afara careului. A fost triumful antrenorului Sepp Herberger, care preluase frîiele naţionalei încă din 1936 şi care avea să conducă Germania şi la turneele finale din 1958 şi 1962! Clădită pe mecanismul lui Kaiserslautern, care domina Bundesliga la începutul anilor '50, echipa îi avea în prim-plan pe fraţii Ottmar şi Fritz Walter. Învinşii se consolau cu titlul de golgeter, cucerit de atacantul Barcelonei, Sandor Kocsis (11 goluri). Din păcate, asupra victoriei plana o suspiciune: s-a afirmat că Herberger le-a administrat jucătorilor săi (mult prea vioi în timpul finalei) o mare cantitate de stricnină, sau din altă substanţă misterioasă. Cert este că, o săptămînă mai tîrziu, jumătate de echipă s-a îmbolnăvit de icter! Dar, controlul anti-doping nu apăruse încă, aşa că "Zeiţa de Aur" a luat drumul Germaniei Federale.