Primarul Radu Mazăre vorbea, deunăzi, despre marea ţigăneală din politică. La noi, conceptul de ţigăneală este deosebit de generos şi cuprinde numeroase elemente de mahala şi de mişcări specifice reuniunilor zgomotoase de la uşa cortului. De altfel, în politică, după cum am mai consemnat şi cu alt prilej, cortul joacă un rol ideologic deosebit de important. O vreme, cei cu gura mare din politică se plângeau de lipsa unui sediu adecvat pentru făcut gargară zgomotoasă gen „România Mare”. După ce chestiunea a fost rezolvată direct la uşa cortului, marea ţigăneală a devenit apanajul unor politicieni care nu au nimic de spus. În aceste condiţii, gălăgia spontană şi scandalul ieftin rămân singurele manifestări prin care unii politicieni încearcă să atragă atenţia asupra lor. Ţigăneala din politică a debutat sub sloganul „Baftalo”. Genericul este unul virtual şi mobilizator - o palmă aplicată voiniceşte peste fesele personale ale ideologilor. În timp, genericul ţigănelii din politică a fost preluat de întreaga clasă a aleşilor poporului, dar, în mod deosebit, de reprezentanţii Puterii. Ei au fost primii care şi-au pus palma în fund, gest prin care au dus ţara de râpă. Gestul cu pricina este unul caracteristic şi activităţilor prezidenţiale din ultima vreme. Se poate observa lesne că salutul marinăresc a fost înlocuit cu o bătaie scurtă pe fese. Pentru că ne apropiem cu paşi repezi de campania electorală destinată alegerilor, a fost reactivat locul repartizat strict pantalonilor rupţi în fund, de care mulţi lideri politici au făcut caz în vremuri de restrişte şi jale. Marea ţigăneală este o mişcare asemănătoare gestului prin care unii, în lipsa unor activităţi concrete, îşi bagă, scuzaţi descrierea, degetul în nas. Un obicei, trebuie să recunosc, cât se poate de urât, dar, ce-i drept, mai puţin periculos pentru soarta unui partid decât ţigăneala scăpată de sub control. Marea ţigăneală reprezintă o nouă dovadă concludentă în privinţa importanţei pe care o are spălatul rufelor în familie, adică în interiorul partidului, şi nu în văzul tuturor. Sigur, pentru unii este mult mai important şi mai spectaculos să se dea în spectacol, pentru că, la noi, astfel de momente devin memorabile. Marea ţigăneală reprezintă formula amplificată a ceea ce noi numim, evocând un celebru exemplu canin, marea căţeleală. În acest context, părţile implicate mizează pe forţa interioară a activiştilor buni de gură, puşi pe harţă şi agresivi în tacticile de mahala. În acest iureş, de fapt, talmeş-balmeş, învinge cel care îşi pune, în condiţii de maximă eficienţă, poalele în cap. Cu trimitere la un celebru dans de cabaret, contează foarte mult impresia artistică. Fiind vorba de o ţigăneală în toată regula, impresia generală nu poate fi decât una cât se poate de dezolantă...