Marele Premiu al Festivalului „Elena Roizen” a ajuns în Argeş

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Două zile de sărbătoare la Ovidiu

Marele Premiu al Festivalului „Elena Roizen” a ajuns în Argeş

Cultură 28 Mai 2012 / 00:00 845 accesări

Cântecul a alungat norii de pe cerul oraşului Ovidiu, sâmbătă, odată cu startul celei de-a V-a ediţii a Festivalului Cântecului Popular „Elena Roizen”, confirmând, parcă, celebra replică a inegalabilului Nicolae Iorga, „La noi, la români, întâi se aud doinele şi apoi răsare soarele”. De doine, balade şi soare, dar şi de piese ritmate au avut parte şi spectatorii prezenţi la festivalul-concurs care omagiază personalitatea regretatei interprete Elena Roizen, prin care cântecul dobrogean şi-a recâştigat locul binemeritat în peisajul etnografic naţional.

Deşi cu o zi înainte de începerea festivalului în concurs erau înscrişi 23 de concurenţi, sâmbătă, în ziua competiţiei, pe scena amplasată în aer liber, lângă Centrul Cultural Ovidiu, au evoluat 24 de concurenţi, dintre care zece dobrogeni: cinci din judeţul Constanţa şi cinci din judeţul Tulcea. Vremea bună a ţinut cu cei care iubesc folclorul şi ieri, când a avut loc Gala laureaţilor, prezentată, la fel ca şi prima zi a manifestării, de carismatica actriţă şi realizatoarea Neptun TV, Mirela Pană.

În urma deliberării, juriul, prezidat de Paul Nicolescu, a decis ca Marele Premiu al Festivalului „Elena Roizen”, în valoare de 2000 de lei, să ajungă la argeşeanul Gabriel Marinel Dumitru. Tânărul de 22 de ani, al cărui vis este să devină „urmaşul” lui Benone Sinulescu, a interpretat în concurs doina „Ici în vale, vale-adâncă” şi hora „Dorul mândrei de n-ar fi”. Anul trecut, talentatul interpret câştigase doar o... menţiune la festivalul-concurs „Elena Roizen”.

PREMIUL FAMILIEI ELENA ROIZEN A RĂMAS LA CONSTANŢA Pe podiumul laureaţilor au mai urcat: Lavinia Cosmina Buru din Timiş, în vârstă de 18 ani - Premiul I, suceveanul Petrică Victor Lehaci, de 18 ani - Premiul al II-lea şi maramureşeanca Ioana Alexandra Chindriş, de 17 ani - Premiul al III-lea. Menţiuni au primit bistriţeanca Victoria Moisil, în vârstă de 18 ani şi braşoveanca Carmen Nicoleta Olaru, de 23 de ani.

Premiul Familiei Roizen - soţul regretatei artistei, Marcel Roizen, a urmărit evoluţia fiecărui concurent - a rămas... acasă, la constănţeanca Adriana Georgiana Sofica, de 19 ani. Premiul Special Radio Neptun a ajuns la suceveanca Camelia Ursachi (17 ani), Premiul Radio Constanţa a ajuns la Ioana Dîrstar din Covasna (20 de ani), iar Premiul Special al Juriului i-a fost acordat Narcisei Mădălina Băleanu din Mehedinţi (19 ani).

DIVERSITATE „Suntem încântaţi că am avut concurenţi din toate zonele folclorice şi am avut o... diversitate de melodii populare. Consider că, faţă de anii precedenţi, concurenţii au fost mai bine pregătiţi anul acesta”, a spus, la final, directorul Centrului Cultural Ovidiu, Romică Stan.

Premiile festivalului

Marele Premiu al Festivalului a avut o valoare de 2.000 de lei, fiind urmat de Premiul I - 1.500 lei, Premiul al II-lea - 1.000 lei, Premiul al III-lea - 800 şi două menţiuni a câte 500 lei. Importante au fost şi Premiul familiei Roizen - 500 lei, Premiul Radio Constanţa - 200 lei, Premiul Juriului - 300 lei şi Premiul Radio Neptun - 300 lei. Cea de-a V-a ediţie a Festivalului „Elena Roizen” a fost organizată de Primăria şi Consiliul Local Ovidiu şi Centrul Cultural din localitate, fiind inclusă în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Zilelor Oraşului Ovidiu.

Taguri articol


12