Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni pentru prima dată după 1.100 de ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În 2016

Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni pentru prima dată după 1.100 de ani

Justiție 11 Martie 2014 / 00:00 708 accesări

Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni, în anul 2016, pentru prima dată după 1.100 de ani, întâlnirea urmând să se desfăşoare la Biserica „Sfânta Irina“ din Istanbul, unde a avut loc cel de-al doilea Sinod Ecumenic, din anul 381. "Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni în anul 2016, în preajma Sărbătorii Rusaliilor, şi se va ţine la Constantinopol, în celebra şi Sfânta Biserică a Sfintei Irina, unde a avut loc cel de-al doilea Sinod Ecumenic. Decizia a fost luată la întâlnirea întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, organizată la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, din cartierul Fanar (din Istanbul, n.r.), în perioada 5-9 martie", a spus IPS Mitropolit Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei şi exarh patriarhal, care a participat la întâlnirea întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe. Mitropolitul Nifon a precizat că întrunirea s-a încheiat odată cu semnarea unui acord de către toţi întâistătătorii bisericilor ortodoxe. "Desigur că pentru întreaga ortodoxie şi cu rezonanţe pentru întreaga creştinătate înseamnă un moment istoric deosebit, pentru că sunt mai multe interpretări în legătură cu definiţia Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Mai întâi, este vorba de faptul că, după 1.100 de ani, un sinod cu o astfel de autoritate va avea loc curând. De aceea, şi deciziile care s-au luat sunt foarte precise", a explicat IPS Nifon. Mitropolitul Nifon a adăugat că în perioada următoare va începe procesul de pregătire a Sinodului Panortodox, care are o importanţă majoră pentru viaţa Bisericii în lumea contemporană. "Se va da impuls misiunii Bisericii în societatea de astăzi şi sunt sigur că toate etapele de pregătire se vor ilustra prin studii teologice corespunzătoare şi prin dezbateri cu privire la natura şi scopul unui Sinod Panortodox pentru vremea noastră", a mai spus mitropolitul Nifon. Pregătirea Sinodului Panortodox a început de la şedinţa panortodoxă de la Rodos, din anul 1961, fiind continuată în 1963 şi 1964, când s-au stabilit temele care urmau să fie discutate. Întrunirea (Sinaxa) Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe a avut loc în perioada 5-9 martie, la Istanbul, delegaţiile fiind invitate de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Sanctitatea Sa Bartolomeu a spus că Sinaxa Panortodoxă are o importanţă vitală, în contextul schimbărilor neaşteptate din societatea ultimilor ani. "Astăzi trebuie să-i convingem pe oameni că noi avem cuvântul vieţii, mesajul speranţei şi experienţa iubirii. Şi pentru a realiza acest lucru, trebuie să dovedim validitate şi credibilitate. Pentru noi, o condiţie fundamentală pentru a convinge lumea este, înainte de toate, unitatea noastră internă. Biserica Ortodoxă nu are la dispoziţie un alt instrument pentru a rămâne în unitate decât sinodalitatea, acesta fiind motivul pentru care orice amânare suplimentară în convocarea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe afectează grav unitatea eclesială", a spus patriarhul ecumenic Bartolomeu.

Din delegaţia condusă de Patriarhul României, PF Daniel, au făcut parte Înaltpreasfinţitul Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, consilierii patriarhali Michael Tiţa şi Ştefan Ababei şi părintele diacon Mihai Muşat. Patriarhul Daniel a spus că Sinaxa Panortodoxă oferă imaginea ortodoxiei ca fiind mai mult o familie spirituală a Bisericilor Ortodoxe din regiuni, ţări şi etnii diferite, decât o instituţie religioasă internaţională.

Taguri articol


12